• soarta băiețelului care a orbit din cauza bătăilor administrate de frați și părinți va fi decisă în septembrie • în sprijinul lui Cristinel Ciolacu au sărit Asociația Betania, prefectul Mardare și cîntăreața Cristiana Răduță • el ar putea merge în stăinătate, într-o familie adoptivă, să-și recapete vederea și să fie crescut în România, sau să meargă la școala de orbi din Buzău
Cazul lui Cristinel Ciolacu a șocat opinia publică în vara anului 2000. Destinul băiețelului pe atunci în vîrstă de numai 5 ani a fost definitiv compromis de părinții și frații lui, care l-au bătut pînă a orbit. Anchetatorii au decis neînceperea urmăririi penale, pentru că nu s-a stabilit care dintre membrii familiei l-au bătut. După ce a fost internat la Centrul Lalelelor, puștiului i-au fost făcute mai multe analize medicale. A fost dus la mai mulți specialiștii oftalmologi din țară, însă, din păcate pentru el, verdictul a fost același: nervul optic este distrus, iar Cristinel nu va mai putea vedea niciodată.
Convinși că băiețelul nu trebuie să plătească pentru inconștiența altora, apropiații lui Cristinel nu au renunțat la lupta de a-i reda, măcar parțial, vederea. Cu sprijinul financiar al cîntăreței Cristiana Răduță, care a donat 1.500 de euro, Cristinel va merge la o clinică din Rotterdam, unde specialiștii vor da un verdict în ce privește șansele ca băiatul să-și recapete vederea. „La începutul lunii septembrie va merge în Olanda, unde va fi consultat de medici specialiști în astfel de cazuri. Se pare că șansele de a-și recăpăta vederea sînt destul de mici, însă vrem să facem tot ce se poate pentru ca el să redevină un om normal”, ne-a declarat Andre Muit, președintele Asociației Betania.
De diagnosticul specialiștilor din Olanda depinde evoluția în viață a lui Cristinel Ciolacu. În cazul în care el nu va mai vedea niciodată, soluția ideală ar fi să ajungă la o familie adoptivă în străinătate. Lucrurile sînt în această situație destul de complicate, pentru că adopțiile internaționale au fost suspendate în România din luna octombrie a anului trecut.
Prefectul Radu Cătălin Mardare, unul din susținătorii morali ai lui Cristinel, devenit între timp și prietenul acestuia, a promis că va încerca să obțină o hotărîre specială pentru ca băiețelul orb să fie pus pe listele de adopție internațională. Andre Muit și-a asumat sarcina de a găsi o familie adoptivă în Țara Lalelelor. „Ideal ar fi ca el să trăiască în România, însă aici copii cu astfel de probleme nu sînt doriți de nimeni. Singura posibilitate de a rămîne aici ar fi ca medicii să îl opereze și să vadă din nou. Ar mai fi și o a treia variantă, pe care nu și-o dorește nimeni: să nu se rezolve cu adopția și să nu mai vadă niciodată, caz în care va trebui să-l trimitem la școala de orbi din Buzău. Oricum, pînă la jumătatea lunii septembrie vom ști exact ce trebuie făcut în cazul lui Cristinel”, a mai adăugat Andre Muit. Deocamdată, Cristinel a revenit de pe litoral și se bucură de vacanță. Pentru el, toate zilele sînt la fel de întunecate ca și pînă acum. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns