O remarcabilă izbândă artistică

Nicio artă practicată pe teritoriul României nu are vechimea, nici puterea expresivă care să caracterizeze mai bine pe locuitorii acestei țări, precum o are muzica.

Cine suntem, de unde venim, care e substanța noastră sufletească ne-o spune muzica cu urișa ei capacitate emoțională, care reușește să pună în vibrație fibrele intime, eterne ale sufletului omenesc. „Ceea ce vine de la popor trebuie înapoiat poporului,” spunea cu oarecare dreptate estetica de inspirație comunistă. Dar, mulți compozitori au căzut în capcana folclorismului vulgar. Nu și cei autentici, precum George Enescu sau Tiberiu Olah, de exemplu. Se pot prelua teme din folclor cu succes, dar compozitorul trebuie să găsească stilul, ritmica, tempourile și construcțiile necesare pentru a evita un grosolan discantus popular. El trebuie să scrie mișcări simfonice puternice, capabile să pună în evidență spiritul tradițiilor, tot ce s-a moștenit mai de valoare în cântul și dansul popular. În acest caz, am putea vorbi chiar de „naționalismul” muzical, atât de clevetit de teoreticieni. Mă întreb, însă, dacă un semenea comentator cunoaște vreo muzică de inspirație folclorică asemănătoare în măreție, reculegere și capacitate de rezonanță umană celei a „Ariei” din „Suita în re” de J.S.Bach, cu caracterul ei profund german.

O muzică asemănătoare prin substanță, dar diferită prin stil și cuprindere expresivă ne-a fost prezentată în concertul de joi al Filarmonicii „Mihail Jora” de către compozitorul Valentin Doni, sub bagheta căruia s-a desfășurat întreaga seară muzicală. Dl. Doni a sondat și preluat teme din adâncul arhaic al muzicii românești, le-a prelucrat și ordonat după substanța lor, cu ritmica lor vitală, debordantă, de o vivacitate uimitoare. Părea scoasă dintr-un mister teluric, dintr-un cataclism ritmic pe percuție, dar incisivă, clară, minunat împlinită. O muzică vie cu ritmuri moldovenești, maramureșene, oltenești, ardelenești și cu o încheiere de geampara amețitoare. Atât de puternică a fost muzica „Tripticului simfonic” al dlui Doni, încât atunci când s-au stins ultimele lui acorduri, publicul a sărit în picioare ca propulsat de un arc, aplaudând minute întregi împreună cu tot aparatul simfonic al filarmonicii. Iată, așadar, o muzică a cărei interpretare ne-ar face cinste pe oricare scenă a lumii. În afara „Tripticului simfonic” au mai fost prezentate „Dansul sacru și profan pentru harpă și orchestră” de Claude Debussy cu muzica lui de rară gingășie, având ca solistă pe Narcisa Caraman, precum și „Aria-Vals” de Serafim Alschansky, în care Mihai Antoane, la trombon, a făcut risipă de virtuozitate și ingeniozitate sonoră. Mai apoi, Mihai Chiperi a interpretat cu bravură „Concertul pentru trompetă și orchestră” de J.N.Hummel. Verva ritmică a concertului, culoarea lui accentuată și delicat împlinită de către solist a îndreptățit entuziasmul publicului, fie și numai pentru brio-ul excelent al prestației sale.