O Românie din chirpici

Ștefan RADU

Inundațiile nu se mai sfîrșesc! în fiecare zi aflăm că o altă zonă a tării a fost lovită de viituri, că numărul victimelor crește de la un raport la altul, iar poduri și drumuri viabile mai sînt doar pe ici, pe acolo, în… punctele neesențiale. Totul se farîmă, se mîlește. Casele – dacă așa se pot numi construcțiile în care viețuiesc românii – se înmoaie de la ploi și se întorc la starea inițială, cea de clisă amestecată cu balegă și paie. Asta este România mileniului trei, pretendenta la integrare în Uniunea Europeană. Catastrofele din vara asta ne-au arătat adevărata dimensiune a „bogăției” noastre milenare, a „priceperii administrative” cu care se laudă politicienii noștri. S-a construit – vreme de 15 ani, și nu numai… – pe unde i s-a năzărit fiecăruia. Din trei chirpici și două leațuri s-au ridicat bordeie pe albii de torenți, la poale de pădure (unde se fură mai ușor din averea statului sau a vecinului) sau în buza rîpii, acolo unde la prima aversă pămîntul a luat-o la vale. Nimeni nu știe cine a autorizat asemenea prostii, ce proiecte au stat la baza lor și unde erau autoritățile locale cînd se muncea în devălmășie la nenorocirea ce urma să vină.
A fost nevoie de această catastrofă națională – oare și acum președintele crede că este vorba doar de unu la sută din țară?!… – să descoperim că avem o infrastructură rutieră și feroviară îmbătrînită, măcinată tehnic și moral. Nu există rute de rezervă pentru comunicații, iar podurile cad ca din senin. Reparații capitale nu s-au mai executat, iar hoții de balastru (cu acte măsluite chiar de funcționarii statului) au pus din greu umărul la distrugerea țării. în acest moment, este o adevărată aventură să traversezi România de la nord la sud sau de la est la vest. Pleci de-acasă și nu știi pe unde vei ajunge la destinație. Realitatea este dezolantă. Ar trebui ca dincolo de pierderile umane și materiale, dincolo de dramele familiilor care și-au pierdut avutul în timpul inundațiilor să vedem că administratorii țării își concentrează întreaga lor energie pentru a pune bazele unei infrastructuri moderne și trainice. Spun „să pună bazele” pentru că nu este vorba de reparații sau reabilitări. Nu există nici un drum în țara asta care să merite eticheta de „european”. De-ar fi să mîncăm doar coji de pîine uscată și tot n-ar fi prea mare efortul ca să ne conectăm cu Occidentul. Mă crucesc atunci cînd îl văd pe ministrul de resort care nu are vreo grijă stresantă generată de vestea că vom fi ocoliți de autostrada culoarului 4. Care investitor este nebun să vină la noi cînd nu are cum să treacă de prima sută de kilometri de la granița de vest? Despre ce fel de turism discutăm cînd oaspeții noștri nici cu măgarii nu-i putem transporta? Pentru sinistrați se pot face, deocamdată, niște adăposturi. Nu casele lor sînt prioritatea națională. Cu sau fără gospodăriile reconstruite pe locuri inundabile, România tot înapoiată rămîne. Țara asta are nevoie de drumuri, căi ferate și investiții majore, de cîțiva politicieni cinstiți – care nu dijmuiesc conservele pentru sinistrați – și de cetățeni disciplinați. înainte de drepturile omului există drepturile acestei nații care doar atunci cînd va fi puternică și bine administrată va putea asigura un trai decent – și chiar îndestulat – membrilor ei. După război, nu refacerea caselor bombardate a avut prioritate pe agenda guvernelor europene, ci reconstruirea țărilor distruse economic. Anul acesta am trecut printr-un crunt război cu natura, dar și cu indolența autorităților, cu prostia și cu hoția oamenilor.
și bine administrată va putea asigura un trai decent – și chiar îndestulat – membrilor ei. După război, nu refacer

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!