Surprinzatoarea propunerea PNL de desfiintare a functiei de presedinte al României reprezinta o miscare interesanta in jocul de sah de pe esichierul politic. Dupa atacul cu referendumul, lui Basescu i se raspunde cu un contraatac.
Argumentele sint de bun simt: „Preşedintele nu poate fi arbitru, fiindcă nu e independent de partide. Funcţia de preşedinte e paralizată de propriul dualism: şef al executivului şi şef al statului. Atribuţiile executive sunt reduse şi fără o responsabilitate clară” – se arata in proiectul semnat de deputatul Tudor Chiuariu.
Institutia prezidentiala este relativ noua in România – are numai 36 de ani. Din 1974, de cind Ceausescu a devenit primul presedinte al tarii, functia a fost ocupata de numai patru persoane. Evident, nu putem sti cum ar fi România fara presedinte: intre 1947 – cind Regele Mihai a fost fortat sa abdice si 1974, seful statului a fost fie premierul – Presedintele Consiliului de Stat – fie presedintele Parlamentului – Marea Adunare Nationala. Cum vremurile erau altele, nu putem face o comparatie.
Propunerea este si mai interesanta sub aspectul desemnarii premierului, atributiune care in prezent este a presedintelui. In propunerea PNL, premierul va fi desemnat de presedintele Curtii Constitutionale dupa un algoritm clar: candidatul propus de partidul care obtine majoritatea absoluta a voturilor. Daca nu exista un astfel de partid, se desemneaza coalitia care detine o astfel de majoritate. Daca nu exista nici asa ceva, se desemneaza candidatul partidului cu numarul cel mai mare de mandate.
Va fi interesant de urmarit modul in care PDL va reactiona la aceasta propunere.
Anonim a zis
mi se pare utopica aceasta propunere desi daca privesc putin viata noastra imi dau seama ca presedintii pe care i-au avut romania au facut foarte mult rau tarii si au cheltuit fff multi bani! Din punctul meu de vedere, poate sa dispara maine aceasta functie, nu-mi dau seama ce probleme ar fi.
bilcu a zis
Da, dar sa se aplice imediat dupa promulgare, incepand chiar cu presedintele in functie!
Bibisor a zis
O mare prostie emanata de un fost ministru al justitiei !!
a a zis
Hahaha, buna gluma! La fel de buna ca aia de desfiintare totala a parlamentului ca si asa deputateii si senatoreii freaca menta si dorm pe ei cand nu absenteaza cu saptamanile. Poate lasam conducerea tarii in grija sfantului Petru din ceruri, asa ar fi cel mai bine.
lara a zis
NU ESTE VORBE DE DESFIINTAREA FUNCTIE DE PRESEDINTE CI DOAR DE SCHIMBARE DE ROLURI,CUM ESTE SI IN ITALIA,PRESEDINTELE ESTE NEUTRU (LIBER ARBITRU) ,IAR PRIMUL MINISTRU ESTE CEL CARE ISI ASUMA RESPONSABILITATEA CARE O ARE ACUM PRESEDINTELE LA NOI.
ionut a zis
ocupati-va dracului de adevaratele probleme ale tarii si lasati dracului prostiile de genul ” eliminarea functiei de presedinte din constitutie” , voi chiar nu intelegeti ca sunteti penibili …..de ce nu ati propus asa ceva cand ati guvernat in perioada 2004-2008…. ma p…i…s…h pe javrele pdl-iste, psd-iste si in special pe cele pnl-iste
Anonim a zis
ce tara de prosti!…
Ioan Balan a zis
O propunere ce pare cu adevarat dovada unui infantilism politic, ca si cum Chiuariu s-ar fi trezit acum dintr-o crunta betie si in loc de zama de varza, omul trage pe nas „etno-botanice”!
Subiectul insa poate da de gandit multora dintre cei ce cunosc ca singura forma de guvernare numai repuiblica.
Romania de fapt ca traditie istorica, ar trebui sa revina la forma naturala Monarhia constitutionala, mai ales ca are avantajul ca Maiestatea Sa Regele Mihai e inca in viata!
De fapt cei 65 de ani de republica impusa impotriva vointei neamului romanesc de forte ostile neamului nostru, ar trebui inchisi intr-o paranteza a istoriei urate si refacut firul firesc si normal al continuitatii modernizarii tarii inceput de A I Cuza!
De 20 de ani insa am aratat ca suntem prea lasi pentru a o rupe definitiv cu forme de guvernare straine obiceiului traditional romanesc!
Ioan Balan a zis
Am citit de curand ultima carte a lui Neagu Djuvara. A publicat-o la 94 de ani. A fost unul din cei care au scapat de coministi pentru ca a ramas in strainatate in 1947. La 94 de ani este inca activ si cu mintea limpede. Ma intreb: cati oameni ca domnia sa s-au prapadit sub presiunea regimului comunist? Mii? Zeci de mii? O patura intreaga de intelectuali de rasa? Toti oamenii care trebuiau sa faca dupa razboi din Romania o tara europeana dezvoltata? Sau aproape toti? Unde eram azi daca toti acestia ar fi trait in libertate si ar fi lucrat pentru Romania?
– mai jos un articol cu Neagu Djuvara!
http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/876439/NEAGU-DJUVARA-S-a-stricat-ceva-in-creierul-acestui-popor