~2 min lectură 0 comentarii

O săptămână dedicată sportului, în Bacău. Încep Streetball Challenge și Festivalul Minifotbalului

Gabi MIHAI
Bacău Streetball Challenge

Începând de luni, 10 iulie, Bacăul îmbracă haine de competiție. Întreaga săptămână va fi sub semnul a două întreceri sportive, una de fotbal și una de baschet de stradă. Nu vor lipsi nici activitățile dedicate publicului, precum și un concert susținut de Direcția 5.

Bacău Streetball Challenge, deja o tradiție

În weekend-ul 15-16 iulie va avea loc BSC 2017, o competiție devenită tradiție, care va reuni iubitorii streetball-ului din toată țara. An de an se întrec zeci de echipe în Bacău, în cele două zile de concurs, care sunt completate de tot felul de concursuri pentru public, muzică, distracție și voie bună. Înscrierile au început deja pe situl FIBA3x3, Bacăul fiind pe harta federației. Organizatorii ne anunță că va fi un weekend incendiar, fiind invitați de renume, mai ales la concursurile de slam-dunk și freestyle.

Festivalul Minifotbalului Românesc, la prima ediție

În săptămâna 10-15 iulie va avea loc Festivalul Minifotbalului Românesc, care va cuprinde două competiții. Este vorba despre Competiția Internațională de Minifotbal dedicată copiilor și juniorilor și Turneul Final al Campionatului Național de Minifotbal. Ambele vor avea loc în zona parcării Casei de Cultură și la baza TNT. Vineri, între cele două competiții. va fi organizat un concert Direcția 5, în zona Prefecturii. Ambele competiții se desfășoară sub egida Capitalei Tineretului din România.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.