~3 min lectură 0 comentarii

O sărbătoare: Ziua Centrului de Cultură „Apostu” a devenit Zilele Centrului de Cultură „Apostu”

Redacția Ziarul de Bacău

ts2.cult.apostu25

Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a fost, miercuri după-amiază, 23 aprilie, luat cu asalt la propriu de băcăuani de toate vârstele, iubitori de artă în toate manifestările ei, veniți pentru a celebra Ziua, adică… Zilele instituției, manifestare ajunsă în acest an la cea de-a XIX-a ediție. O ediție debutată puternic și cu multe noutăți, de la durata ei – 23 – 28 aprilie -, până la modul de desfășurare, referindu-ne aici la abordări noi ale tematicilor propuse, mult mai deschise și cu adresabilitate mai largă.

Sărbătoarea – pentru că în fiecare an, de 19 încoace, pe 23 aprilie, chiar de ziua Sf. Mare Mucenic Gheorghe, la Centrul de Cultură este omagiat și patronul spiritual al acestuia, George Apostu – a debutat puțin după ora 17.00 cu un dorit eveniment, acela al expoziției de sculptură și desene „Etape” purtând amprenta artistului băcăuan, dar cu recunoaștere națională, Gheorghe Zărnescu, și cu lansarea albumului de artă „Gheorghe Zărnescu – Etape”.

Imediat după eveniment, despre care au vorbit criticul de artă Pavel Șușară și publicistul Val Mănescu, manifestarea a continuat cu „Spectacolul cărții”, proiect de tradiție al Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, avându-l de data asta ca invitat pe poetul Pavel Șușară. Acesta a lansat volumul „Sissi”, despre care, precedând lectura câtorva texte de către însuși autorul, profesorul Ghiorghi Iorga a spus că a fost o surpriză „așteptată”. „Cu un asemenea titlu – a spus Iorga -, mă așteptam la o surpriză de proporții, iar lectura mi-a confirmat așteptările. Pavel Șușară este la fel de serios în literatură ca în artă”.
Nu au lipsit, din prima zi a sărbătorii, momentele muzicale de tihnă sufletească, susținute de corul bărbătesc „Laudamus” al Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman, dirijor Gheorghe Gozar.

Zilele Centrului au continuat joi după-amiază, la sediul acestuia, cu „Spectacolul cărții – lectură publică” susținut de invitatul de onoare al manifestării, scriitorul român, de expresie germană și stabilit în Elveția, Cătălin Dorian Florescu, „unul dintre cei mai mari romaniceri ai Europei din zilele noastre”, după cum a afirmat Geo Popa, directorul instituției. Autorul se va întâlni astăzi, de la ora 12.00, în cadrul aceleiași manifestări, cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu Ocna de la ora 12, iar de la ora 15 va participa, alături de reprezentanții Centrului „Apostu”, la deschiderea Simpozionului Național „Tristan Tzara și Cultura Dada” de la Moinești. Duminică, 27 aprilie, Zilele „Apostu”, prin “Spectacolul cărții” cu Cătălin Dorian Florescu, vor continua de la ora 11, la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, pentru a se încheia luni, 28 aprilie, la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț.

 

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.