E sîmbătă seară și mă gîndesc să mai scap de monotonie. Mă hotărăsc să merg la discotecă. Îmi sun prietenii și prietenele și ne înființăm în fața uneia dintre discotecile din Bacău. Plătesc intrarea și, imediat ce pătrund în discotecă, privirea îmi este încețoșată de fum gros de țigară și o căldură înăbușitoare. Îmi dau haina jos. Caut să mă așez la o masă. Toată lumea e îmbrăcată „trăznet”. Bluze cu mîneci scurte, maiouri decoltate, fuste scurte de o palmă, pantaloni mulați, tocuri cui. Mă simt cam ciudat, pentru că nu mă potrivesc deloc cu decorul. Băieții își rup gîtul după „fustițe”. Comentarii de genul „Uite bă la aia! E marfă!”, auzi la fiecare cinci secunde.
Peste tot trupuri pline de sclipici, dezlănțuite pe ritmuri de house. Stau frumos pe margine, observîndu-i pe cei cunoscători în ale stilului, ca să prind și eu niște mișcări. E simplu. Dai din mîini și din cap. Picioarele aproape că nu se mișcă. Văd însă și cîteva fete care se mișcă, de mi se face frică să nu se rupă. Unduiri de trup, mișcări alternative din brațe, mîini, picioare, cap, bazin, talie. Cu frica de a nu mă face de rîs, intru și eu pe ringul de dans.
A trecut o oră de cînd de cînd dansez și deja curg apele de pe mine. Simt că am mai pierdut ceva din greutate. Mă așez la locul meu sorbind cu poftă din băutura mea. La masă de alături stau două fete, cam la vreo 13 ani. Sînt „înțolite” după ultima modă, vorbesc, rîd și fumează țigară după țigară. La un moment dat, un tip se așează la masa fetelor și comandă ceva de băut. Chelnerița aduce imediat comanda. Fetele apreciază gestul băiatului și îl iau pe rînd la dans. Nu după mult timp, alți cîțiva tipi se așază și ei, bucurîndu-se de compania fetelor.
Undeva, într-un colț, un tip dansează singur. Adevărul e că nu prea dansează, ci se mișcă într-un mod cam caraghios. Fetele de la masa de alături își dau ghionturi și rîd de neștiutorul în ale dansului.
E aglomerație și fumul e din ce în ce mai gros. Muzica îmi bubuie în urechi și deja mă ia durerea de cap. E aproape de miezul nopții și discoteca e plină. Nu ai unde să arunci un ac. Lumea dansează în continuare fără să obosească, chelnerițele se plimbă încontinuu cu tăvile pline de băuturi reci, lumea de la mese vorbește, rîde, se mai ridică, mai dansează, mai vorbește.
După un timp, lumea începe să se așeze pe la mese. Semn că tinerii au obosit. Iar cei rămași pe ringul de dans parcă nu mai dansează cu aceeași plăcere. DJ-ul observă mișcarea și știe exact ce are de făcut. Ritmul constant ale muzicii house se transformă într-o rafală de ritmuri orientale. Ceva ce seamănă mai curînd a manea. Deodată totul se schimbă. Băieții se așază la mese, pe cînd fetele încep să dea din fund și din buric pe o melodie care sună cam așa: „Patru nopți și patru zile vreau să le petrec cu tine/ să-mi spui după patru nopți, c-ai mai vrea dar nu mai poți”. Încet, încet, băieții se ridică și ei și „se combină la un dans”, fiecare cu cine vrea și poate. Mesele sînt aproape goale. Tinerii dansează în disperare. Căldura este insuportabilă, însă lumea pare să nu observe.
Pentru mine e timpul să plec acasă. Las în urmă tinerii
dezlănțuiți pe ringul de dans, căldura și fumul de țigară, manelele și house-ul. Chiar și afară, unde domnește liniștea, urechile mele răsună de sunetul discotecii. Nici aici nu scap de manele. (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns