• în România a avut loc, sub acest slogan, prima campanie împotriva cancerului la sîn, boală care numai în Bacău a lovit, din 2001 încoace, mai mult de 220 de femei • medicii de specialitate sînt îngrijorați că femeile amînă să se prezinte la un consult pînă în momentul în care boala nu mai poate fi tratată decît chirugical, prin extirparea sînului • doctorii mai spun că această boală înfiorătoare poate fi învinsă, dacă este depistată la timp
Sînul, simbolul feminității și al maternității, poate fi sediul a numeroase boli, cele mai multe dintre ele fiind lipsite de gravitate. Cu toate acestea, există posibilitatea ca unele dintre ele, neglijate ani la rînd, să se transforme cu timpul în cancer, boală înfricoșătoare cauzată de dezvoltarea anarhică și necontrolată a celulelor din țesutul mamar. Statiscile medicale din secția de Oncologie a Spitalului Județean sînt și ele la fel de îngrijorătoare, întrucît numărul femeilor cu cancer la sîn, diagnosticate în stadiile avansate ale bolii, este mult mai mare decît cel al femeilor care își depistează boala în primele faze. „Din anul 1994 încoace, o singură băcăuancă a fost descoperită cu cancer mamar în stadiul 0, restul au fost diagnosticate în stadii care au necesitat extirparea chirurgicală a sînului afectat”, spune doctorița Mihaela Spiridon, șefa secției Oncologie din Spitalul Județean. Anul trecut, în evidența acestei secții se aflau 150 de cazuri noi de cancer la sîn, cărora li s-au alăturat alte 140 de situații similare descoperite în anul 2000. Crunta maladie care se află pe primul loc al bolilor oncologice din rîndul băcăuancelor este diagnosticată în proporție de 98% în stadii avansate, cînd intervenția chirurgicală de extirpare a sînului este inevitabilă. O procedură medicală care lasă mutilate pe viață femeile bolnave de cancer mamar.
Un mesaj extrem de important: nu amîna, nu neglija!
Cancerul la sîn este cea mai răspîndită formă de cancer în rîndul femeilor. Incidența maximă se înregistrează între 45 și 65 de ani. În ultimii ani, numărul cazurilor noi despitate a crescut, ceea ce face ca această boală să revină în atenția specialiștilor. O scădere a deceselor cauzate de această maladie nu se poate înregistra decît pe baza unei bune informări și educații sanitare, dar și cu ajutorul echipamentelor performante din clinicile private și spitale. Femeile sînt cel mai expuse acestui tip de tumoare, dar în situații foarte rare poate apărea și în țesutul mamar al bărbaților. Cu cît boala este depistată la timp, cu atît șansele de vindecare sînt mai mari. Cu cît stadiul bolii este mai avansat, cu atît rata de supraviețuire este mai redusă.
Atunci cînd se declanșează la menopauză, cancerul de sîn este chiar mai agresiv decît dacă ar surveni mai tîrziu, la o vîrstă mai înaintată. În mod normal, dacă tumoarea este mică, riscul mortalității este destul de redus. Această situație nu mai este valabilă atunci cînd cancerul mamar atinge o femeie trecută de vîrsta de 50 de ani.
Factori de risc
– dacă ai înaintat în vîrstă
– dacă ai mai avut tumori la sîn
– dacă ai cazuri de cancer de sîn în familie, în special la o vîrstă tînără
– dacă ai început să ai menstruație devreme, dacă ai intrat în menopauză tîrziu, dacă ai născut după 30 de ani sau deloc
– folosirea contraceptivelor orale de la vîrste foarte tinere
– dacă ești consumatoarea unor cantități însemnate de alcool
– expunerea sînilor la soare
– efectuarea mamografiilor sub 20 de ani
– dacă dulciurile și carnea grasă sînt consumate în exces
– stressul
– obezitate, diabet
– tulburări endocrine
– simplul fapt de a fi femeie reprezintă un factor constant
Poți reduce riscul de a face cancer la sîn, dacă faci mișcare și îți supraveghezi atent dieta și greutatea.
Factori care pot reduce riscul cancerului mamar
– prima sarcină la o vîrstă foarte tînără
– lactație prelungită
– activitatea fizică, întrucît aceasta modifică nivelul hormonilor naturali cu rol în țesutul mamar și, astfel, reduce riscul apariției cancerului la sîn
Lasă un răspuns