Ștefan Bănică susține în luna noiembrie un turneu național în 8 orașe din țară. Băcăuanii vor avea parte de un concert incendiar cu Ștefan Bănică și invitații săi pe 23 noiembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău! Vino împreună cu cei dragi să dansezi în această toamnă pe ritmuri de rock’n’roll, alături de unul dintre cei mai iubiți artiști români. Veți descoperi atmosfera unică a unui show inconfundabil, marca Ștefan Bănică, caracterizat de emoție, energie și bucurie. Fanii vor asculta live hiturile artistului, fredonate de public de fiecare dată, dar și noile sale cântece, lansate recent, cum ar fi „Când nu vezi”, “Gură, taci!” sau cea mai noua colaborare a lui Ștefan Bănică alaturi de Cabron, hitul „La masa mea„.
„Pentru orice artist, contactul cu publicul este cel mai important. Mi se pare cea mai frumoasă parte din meseria asta. Turneele ne dau ocazia de a ne întâlni cu cei care iubesc muzica noastră, iar fiecare show este unic și irepetabil. Energia pe care o primești de la public, în concertele live, nu o simți niciodată atunci când înregistrezi o piesă în studio. Cântecul, pe scenă, capătă o altă valoare. Printre piesele pe care toată lumea așteptă să le audă în concerte, vor fi și unele noi, care vor apărea la începutul anului viitor pe un nou album. De asemenea, în fiecare oraș al turneului vom afla, alături de Cabron, „Cine stă la masa mea”. J Și, evident, până la urmă o s-o facem lată încă o dată! De abia aștept să mă întâlnesc cu publicul meu de la Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Reșița, Craiova, Constanța, Galați, Bacău, Brașov!” – a declarat Ștefan Bănică
Turneul se desfășoară după cum urmează:
15 noiembrie – Râmnicu Vâlcea – Sala Sporturilor „Traian”
16 noiembrie Timișoara – Opera Națională Română
17 noiembrie Reșița – Casa de Cultură a Sindicatelor
18 noiembrie Craiova – Sala Polivalentă
21 noiembrie Constanța – Casa de Cultură a Sindicatelor
22 noiembrie Galați – Casa de Cultură a Sindicatelor
23 noiembrie Bacău – Teatrul de Vară „Radu Beligan”
24 noiembrie Brașov – Sala Sporturilor „D.P.Colibași”
Biletele se găsesc la Agentia Teatrului Bacovia și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, bilet.ro, ticketnet.ro, eventim.ro. În funcție de categorie, prețul unui bilet este de 80 sau 50 de lei.
Actor, compozitor, interpret, regizor, moderator tv, cu o carieră de peste 25 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști din România. A lansat până în prezent 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 Discuri de aur și 2 de platină. Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, nenumărate premii și distincții completează un palmares artistic impresionant. Cu un public foarte variat, care cuprinde mai multe generații – de la copii, pana la tineri, părinți si bunici – Ștefan Bănică reprezintă un adevărat brand în showbiz-ul românesc.
Lasă un răspuns