Mircea Bibire și-a dedicat toată viața gimnasticii. Timp de aproape 40 de ani, din 1952 pînă în 1991, a fost, fără întrerupere, antrenor de gimnastică. În 1955, două dintre elevele pregătite de Mircea Bibire au fost seleționate în echipa Institutului de Cultură Fizică, care a cîștigat titlul de echipă campioană a Românei, la categoria „maestre”. Începînd din 1956, o mare parte dintre gimnastele pregătite de el au fost selecționate în loturile naționale de gimnaste junioare și senioare care au reprezentat România la diverse concursuri internaționale, turnee individuale, campionate balcanice, europene, mondiale și jocuri olimpice. A condus, de-a lungul celor aproape 40 de carieră în activitatea de antrenor, echipe și gimnaste individuale în diverse competiții internaționale. În întrecerile interne, a cucerit, cu regularitate, nenumărate titluri și medalii la toate categoriile de clasificare la care a participat cu gimnastele antrenate de el.
În perioada 1969 – 1971 a făcut parte dintre inițiatorii și organizatorii Liceului de Gimnastică din Onești, iar în 1976 a făcut parte, alături de Bela Karoly, Maria Simioneascu și Geza Pojar, din colectivul care a pregătit echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Montreal. În urma succesului obținut atunci de Nadia Comăneci și de întreaga echipă a României, a fost distins cu medalia Meritul Sportiv și a primit titlul de antrenor emerit. A adus la Bacău prima medalie olimpică din istoria orașului. „Datorită rezultatelor noastre, am reușit să obținem spre folosință exclusiv pentru gimnastică actuala Sală a Tineretului din Bacău, una dintre cele mai bune baze pentru acest sport existentă la această oră în țară”, spune Mircea Bibire.
Perioada 1980 -1990 a fost „acoperită” autoritar de una dintre gimnastele pregătite de Mircea Bibire, Gabriela Potorac, care a cucerit numeroase titluri de campioană la diferite categorii, plus o serie întreagă de medalii la concursuri internaționale. În anul 1989, a făcut parte din colectivul care a pregătit lotul național de junioare la Onești, care a lansat spre marea performanță gimnaste ca Lavinia Miloșovici, Gina Gogean, Vanda Hădărean și altele. În perioada 1966 – 1978 a lucrat ca asistent și lector universitar la Institutul Pedagoci Bacău, apoi la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Univeristății Bacău, ca lector, în 1991, și conferențiar, din 1992 pînă în prezent.
Lasă un răspuns