Nici un elev nu scapă fără să facă măcar o dată de serviciu pe școală. Din moment ce ni se încredințează onoarea de a păzi ușile liceului este imposibil ca această zi să nu rămînă o dată istorică în jurnalul personal. De regulă, ajungi să faci de serviciu o singură dată pe an. Însumate, sînt patru zile din liceu sacrificate. Insignifiant, dar, dacă stăm să ne gîndim cîte îndurăm, nu e de mirare că rămînem cu sechele după aceea.
Timp de o săptămînă, înainte de marcantul eveniment, sîntem exasperați zi de zi de dirigintă. Auzim de sute de ori aceleași lucruri: prezență obligatorie la 6.45, vestimentație decentă, purtare impecabilă.
Bucuroși sau nu că mai scăpăm de ore, ajungem la saturație de prelegerile dirigintei. Somnoroși ca vai de noi, îmbrăcați la patru ace și intenții ca să fim copii cuminți ne îndreptăm spre liceu. Primul lucru este să-ți spui rugăciunea de dimineață: „Doamne ajută să nu fie proful X de serviciu!”. Ajungi la liceu și constați în mod paradoxal că ai ajuns primul. Cum nu-ți prea stă în fire să fii atît de matinal, te simți mîndru de performanță. După cum a fost stabilit cu o zi înainte, primele ore îți revine onoarea de a propti ușa profesorilor. Trec cîteva minute și încep să apară, unii mai degajați, alții cu aceeași figură de persecutori. Între timp afli că tocmai proful X, cel pe care te rugai să nu ți-l pună Dumnezeu pe cap, este mentorul tău în ale serviciului. Pentru vreo jumătate de oră nu te încumeți să te mai așezi pe scaun. Este una din regulile de bază. Știți, sînt unii care se ofensează la culme dacă nu saluți la verticală. Așa că nu riști să se mai isterizeze cineva din acest motiv. Nu prinde bine pe stomacul gol. La urma urmei, mai au și profii dreptate, nu se cade să stai lungit în nesimțire cînd intră, dar ar trebui să ne înțeleagă și pe noi, sărăcuții, că facem un efort gratuit pentru asta.
Prima oră este suspect de liniște. Majoritatea sînt încă sub efectul amorțelii de dimineață. După pauză însă, ține-te bine! Începe distracția. Care mai de care apelează strigînd la serviciile tale. Și cum tu ești fericitul argat pentru o zi nu-ți rămîne decît să execuți ordinele. Fără comentarii, că ți se scade… nici nu mai știu ce, dar nu contează. Dacă mai luăm în calcul și temperaturile din ultimele zile, serviciul tău se transformă în cea mai agreabilă zi. Singura alinare e zîmbetul compătimitor și glumele unora dintre profesori, dar numărul lor este destul de redus. Spre nenorocirea ta, faci imensa greșeală să stai un metru în afara spațiului destinat elevului de serviciu și imediat apar consecințele: „Domișoară, locul tău e la ușă!”, se aude vocea plină de indignare a unei profe. Eh, comentează dacă poți! Mai ales cînd ești chiar lîngă cabinetul directorului. Dar bine că e doar atît și slavă cerului că ai văzut-o pe doamnă cînd a intrat. Spre norocul tău erai în picioare, că altfel al ei erai. Este una din profesoarele care suferă de lipsă de activitate, de aceea trebuie să facă ceva. Adică să te persecute. După două, trei ore de stat la intrarea profesorilor, te muți la cacelarie. Aici și mai dulce traiul: pe lîngă profesori se mai găsesc și elevii să te chinuie în pauze. Cel mai bine este la intrarea elevilor. Dacă ignori frigul care te amorțește de tot, poți avea cîteva ore de liniște. Atenție, însă, la bulgări, că a început sezonul. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns