Oameni și președinți

O știre difuzată zilele trecute pe agențiile de presă internaționale, dar și în România, a trecut oarecum neobservată, dar cu siguranță face diferența dintre un om și un președinte. Este vorba despre președintele Uruguayului, cel mai sărac șef de stat din lume, care trăiește, împreună cu familia, mai mult decât modest, și își donează statului aproape toată leafa. Acum patru ani, când a preluat scaunul prezidențial, averea sa era de 1.800 de dolari, adică valoarea Volkswagen-ului „broscuță” din 1987 pe care îl avea în garaj. Cel mai sărac președinte al celui mai liberal stat al Americii Latine nu poartă niciodată cravată și donează 90% din salariul său, în special unui program de locuințe pentru săraci. A stat 14 ani în pușcarie nu pentru corupție sau pentru că ar fi vândut vreo flotă, ci pentru că a avut curajul să lupte cu arma în mână pentru propria lui țară. „Nu sunt un președinte sărac. Săraci sunt oamenii care au nevoie de multe – Seneca a spus acest lucru. Eu sunt un președinte auster. Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam și când nu eram președinte – în același cartier, în aceeași casă, în același fel ” – spunea într-un interviu președintele care vinde flori împreună cu soția sa în propria casă, o locuință modestă din Montevideo pe care nu a schimbat-o pentru palatul prezidențial. Jose Mujica trăiește asemenea majorității pentru că majoritatea poporului a fost cea care l-a votat, își motivează el stilul de viață, adăugând că din punct de vedere moral nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în țara sa. „Multe persoane vor bani în cantități mari. Nu ar trebui să intre în politică. E felul meu de a vedea lucrurile. Nu improvizez. Nu fac marketing. Aceasta este filosofia mea” – a mai spus președintele Uruguayului.

Altfel stă însă treaba când revenim pe plaiurile mioritice. La noi, corupția a devenit simbol național, ca un cancer ce macină până la cel mai înalt nivel. Casa din str. Mihăileanu dobândită de președintele Băsescu pe căi cel puțin dubioase nu mai este subiect nici măcar de presă, terenurile de la Nana cumpărate cu peste un milion și jumătate de euro de familia prezidențială rodesc mănoase în Călărași, iar despre flota României transformată în fier vechi de același domn președinte se va mai ști, probabil, abia la anul. În tot acest timp, președintele Băsescu colindă țara în lung și-n lat și face o campanie electorală ilegală prin Constituție, se încruntă atunci când este huiduit de mulțime și se mulțumește doar cu un răspuns demn de Radio Erevan: „Eu nu v-am luat, eu v-am dat”.

Există totuși și o asemănare între domnul Băsescu și omologul său uruguayan. Aceea că și președintele României își donează leafa pe o lună, echivalentă cu averea președintelui Uruguayului. Dar nu în scop caritabil, ar fi și culmea, ci drept cotizație pentru o mișcare politică pe care o promovează. Cam aceasta ar fi singura asemănare.

În rest, în Uruguay gradul de școlarizare este de sută la sută, în condițiile în care România este plină de analfabeți, la noi rata șomajului este dublă față de țara din America Latină, în timp ce salariul mediu este mult mai mic. Toate acestea, ca și multe altele, fac diferența. Dintre un om și un președinte.