Obiceiuri de Crăciun care nu s-au pierdut

Județul Bacău este unul bogat în obiceiuri tradiționale. Multe dintre acestea s-au pierdut, mai ales în vremea comunismului. Sînt însă, comune în care aerul sărbătorilor s-a păstrat neviciat și unde oamenii au reușit să salveze tradiția. Alături de colindele dăruite gospodarilor de cei mici, există și alte obiceiuri care încă se mai întîlnesc și pe care vi l prezentăm în continuare, cu speranța că vă vor trezi curiozitatea.

Mocanii din Cașin

Locuitorii comunei Cașin se ocupă din timpuri străvechi cu creșterea oilor. Legenda spune că moșii și strămoșii actualilor săteni au coborît din munții din zona Muscelului pentru iernatul oilor și, cu timpul, s-au stabilit pe aceste meleaguri. Ocupațiile de bază au fost negustoria și cărăușia, practici păstrate pînă în ziua de astăzi. Portul, obiectele de artă și felul în care își construiau casele ne duc cu gîndul la vechii daci. Folclorul, specific mocănesc, își are rădăcinile în Muntenia cu elemente din Muscel Rucăr și Dragoslovele.

De Crăciun se colindă „Neața lui Crăciun” și „Ne dați ori nu ne dați?”. La Anul Nou se spune Plugușorul obișnuit, dar și cu elemente specifice zonei: „Aho și bună seara/ Că de cînd s-a înserat/ Bună seara nu v-am dat/. Sculați boieri și vă bucurați/ Cum s-a bucurat și Alexandru Împărat/ Cînd cu coroană de aur s-a-ncoronat”. La Bobotează, cînd preotul umblă cu sfințirea caselor, tinerele fete își ascund „mărgeanul” de la gît sub „țoale” fără să vadă nimeni, iar după ce preotul trece pragul, tot așa îl recuperează pentru ca nu cumva să plece preotul înainte de a-și lua „mărgeanul” ascuns. Astfel, noaptea, fetele își vor visa iubitul. În noaptea de Sfîntul Vasile, tinerele fete se ascund singure într-o odaie, pun pe masă două lumînări aprinse, iar în fața și în spatele lor cîte o oglindă. În cea din spate își vor vedea ursitul. „Mocanii” din Cașin și-au păstrat cu sfințenie moștenirea etno-folclorică, obiceiurile datînd de mii de ani.

Ceangăii din Păcuri

Satul Păcuri este situat la șase metri vest de orașul Tîrgu Ocna, pe malul stîng al rîului Trotuș. Primii locuitori, numiți ceangăi (vorbitori de limbă maghiară), au fost păstori care s-au stabilit în lunca Trotușului, pe o platformă mai înaltă numită Moghilău. Unii au venit din Ardeal, alții din împrejurimi. Și aici, obiceiurile de iarnă sînt la ele acasă: Colindul, Steaua, Sorcova, Plugușorul, Călușeii, Ursul și Capra. Micii colindători pornesc în Ajunul Crăciunului pe ulițele satului, din poarta în poartă, iar flăcăii merg la casele fetelor, unde cîntă și joacă toată seara. Bătrînii își vizitează rudele și cunoștințele. Plugușorul începe în Ajunul Anului Nou și ține pînă a doua zi dimineață, fiind condus de o ceată de flăcăi, cu roluri bine definite: urător, trăgător de buhai etc.

Textul Plugușorului conține urări de bine și prosperitate, precedate de un monolog, cu o descriere legendară a muncilor agricole. În dimineața Anului Nou se umblă cu Sămănatul sau cu Sorcova. În ceata de ursari se cîntă pe ritmul tobelor: „Bună seara, bună seara,/ bucuroși, nebucuroși/ Bine v-am găsit sănătoși/ De trei săptămîni-nainte/ Vin cu ursul de la munte/ Că abia l-am cumpărat/ Din Oceanul Înghețat/ Șapte mii de lei am dat/ Oamenii l-au blăstămat”. Jocul Caprei este format din căpitan, capră, mire, mireasă, turc și alte personaje mascate. Capra este confecționată din pînză și hîrtie colorată, un băț de lemn acoperit cu blană, pe cap se așează mărgele și oglinzi, iar la gît se prinde o curea cu clopoței. Mascații poartă cojoace și căciuli întoarse pe dos și bărbi din cînepă.

Ceata lui Bujor

Cu o populație formată din descălecători ai Ardealului și ai părților de cîmpie din Moldova, Asăul păstrează cu sfințenie datinile străbune. Dintre obiceiurile de iarnă distingem Steaua și colindele de Crăciun, Plugușorul, Capra, Ursul și Banda lui Bujor – o piesă istorică cu subiect din timpul fanarioților reprezentînd lupta haiducilor împotriva acestora. Iată și personajele: Anul Nou și Anul Vechi, Bujor- conducătorul haiducilor înconjurat de Bofter, Pandele, mărior și Codreanu, mama lui Bujor, doi turci, un grec, un vînător și un căpitan de poteră. Alaiul este însoțit de o formație muzicală care intonează o horă specifică Jianului. Scenariul presupune ca bujor să fie prins și legat, moment în care apare mama lui, cîntînd cu jale. Ea dă o pungă de galbeni paznicilor, care-i dau drumul lui Bujor. Sceneta se termină cu o horă la care se prind toți haiducii. Deoarece piesa este jucată de Anul Nou, la începutul ei este redat un pasaj care face legătura cu Anul Vechi: „Din ceruri vă vine-mpodobit/ Anul Nou ce l-ați dorit/ Noi cu toți într-o unire/ Să urăm Sfîntul Vasile/ Cu-n mănunchi de busuioc/ Să vă dea Domnul noroc/ Cu-n mănunchi de mentă creață/ Să vă dea Domnul viață!”

Ursarii diin Dofteana

În marea lor majoritate, locuitorii Doftenei sînt ortodocși, dar conviețuiesc în bună înțelegere cu adepții altor culte (catolici, ortodocși de rit vechi, evangheliști, penticostali). Datinile și obiceiurile de aici sînt asemănătoare cu ale tuturor locuitorilor Văii Trotușului. Iarna se merge la colindat, cu Steaua, cu Plugușorul, cu jianul, Capra și Ursul. De fapt, ei se mîndresc cu Ursariii din satul Larga, care au obținut multe premii la concursuri de folclor autohton, au avut spectacole în toată țara, au apărut la televizor și au evoluat chiar la Palatul Parlamentului și la Președinție. În ritmul tobelor, ursarii cîntă: „Foaie verde pădureț/ Urcă ursule pe băț/ Urcă, urcă tot mai sus/ Că și miere ți-am adus/ Joacă, joacă Moș Martine/ Că-ți dau miere de albine/ Joacă, joacă frumușel/ Și pășește mărunțel/ Saltă, saltă cît mai sus/ căci stăpînu’ ți s-a dus!”. Apoi, ursul merge la stăpînul casei, de la care primește „darul”, adică bani, un pahar de vin și altele. (Daniel GORUN)