Obiceiuri nomade

O familie de romi refuză un acoperiș deasupra capului

Ani buni, familia Chitic nu a știut ce înseamnă să aibă o locuință. Cei nouă membri ai familiei de etnie romă au trăit, zi și noapte, sub cerul liber. Și-au construit două barăci din scînduri și cartoane sub podul ce duce spre Sofert. Cei patru copii ai familiei sînt de multă vreme imuni la frig. Cu o săptămînă înainte de Paște, reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Bacău au cazat familia de romi la Centrul „Rom-Star”, de pe strada Ștefan cel Mare. Deși aceștia susțineau, pînă acum cîteva săptămîni, că „autoritățile nu îi ajută”, de ceva vreme, romii nu mai suportă cu nici un chip condițiile omenești oferite.

Priveam de la distanță. Oamenii erau cu picioarele în noroi, pînă mai sus de glezne. Lîngă ei, o grămadă imensă de bidoane de plastic goale. Un băiat povestea ceva cu voce tare, iar două fete rîdeau cu mîna la gură. Cîțiva copii se jucau cu vreo doi cîini oploșiți pe lîngă barăcile lor din carton. Cu toții erau sprinten îmbrăcați, deși frigul serii nu era tocmai moale. Nimeni nu se sinchisea de vîntul de afară. Oamenii păreau în elementul lor. M-aș fi așteptat ca cineva de acolo să strige: „Natură! Sfîntă libertate!” M-am apropiat. Oamenii s-au adunat în jurul meu și au început să îmi povestească că așa stau de ani buni. Locuința pe care au avut-o de la stat, pe strada Milcov, nu au putut să o cumpere, deși prețul era modest. „Cîțiva ani am stat sub podul de lîngă autogară. Acolo locuiam sub un cort de nailoane. Apoi, am stat într-o casă părăsită, de lîngă rampa de gunoi. De acolo ne-am mutat aici. Dar trebuie să eliberăm cît mai curînd, că terenul are proprietar și vrea în primăvara asta să are. Așa că om vedea noi unde o să ne ducem. Barăcile astea din carton, în care dormim, eu le-am făcut!”, mi-a spus mîndru Florin Chitic, un tînăr de vreo 20 de ani. Oamenii mi-au explicat cum, de multă vreme, își fac de-ale gurii în niște sobe improvizate din butoaie. Focul îl fac cu crengi, cîrpe sau papuci.

Cadoul bunicii: zece litri de rachiu

Cu toții trăiesc din mila oamenilor din zonă. Vînd cartoane, fier vechi, bidoane din plastic și maculatură. Cu excepția lui Florin, care are cinci clase, nici unul dintre aceștia nu știe să citească. Nu au fost la școală nici măcar o zi. Carmen e „soția” lui Florin, deși nu au trecut pragul Stării Civile. Maricela e sora lui Florin. Aceasta a fost măritată în Brașov, dar soțul său a dat-o cu tot cu copii afară, pentru că „și-a găsit alta”, zice ea. Liza-Columbia are trei luni. Ana-Maria abia a învățat să meargă. Andrei, deși micuț, are astm. Marian e prea mic ca să înțeleagă ce se petrece în jurul lui. Acesta nici măcar nu are certificat de naștere. „Șefa” familiei pare a fi Elena Chitic, mama lui Florin și a Maricelei. Aceasta „locuiește” cu concubinul într-o baracă separată de restul familiei. Oamenii sînt convinși că dacă le dau copiilor un dumicat de pîine pe zi este suficient pentru ca aceștia că crească normal.
Florin își amintește ziua cînd bunica de la Brașov a venit să-i vadă pe Marian și pe Andrei, nepoții săi. Aceasta a adus un cadou pentru ei: zece litri de rachiu. „Avea cinci într-un bidon și cinci într-altul. Așa a venit la copii!”, mi-a mărturisit unchiul micuților.
Oamenii, adunați în jurul meu, mi-au spus că dacă autoritățile locale nu le dau o locuință, își vor muta barăcile de carton în fața Primăriei. „Au venit cei de la Protecția Socială și ne-au promis că ne vor da o locuință. Dar mi-e greu să cred așa ceva!”, mi-a spus Florin.

Nu înțeleg interdicția la alcool

Am plecat din mijlocul lor. Peste trei zile, aceștia au fost mutați de reprezentanții SPAS în căminul de la „Rom-Star”. Doream să văd condițiile în care stăteau, acum, acei oameni. La intrare, pe un perete mare, era scris: „Mișto avilean!” Un bărbat în uniformă care mi-a ieșit în cale mi-a explicat că în limba romanes aceasta s-ar traduce „Bine ați venit!”. Urc un etaj și ochii mi se lipesc de un alt afiș. O invitație la spectacolul „Chef de chef”, cu Ștefan de la Bărbulești, Petrică Cercel, Jean de la Craiova și Sorinel Puștiul. Alte cîteva scări și dau cu nasul într-un poster total diferit prin conținut de primele două: „Change the world with children!”. Am un sentiment ciudat. ânțeleg că este un cămin destinat romilor. Același polițist îmi spune că adăpostul a fost construit pentru femeile de etnie romă, care sînt abuzate de soți. Acum, acolo, mai locuiește doar familia din barăcile de sub pod. Căldură. Dormitoare cu lenjerie proaspăt spălată. Fotolii din piele. Sală de mese amenajată cu gresie și faianță.
în momentul cînd am ajuns, familia Chitic stătea la masă. âmi închipuiam că sînt mulțumiți de condițiile oferite. M-am înșelat! Cu toții erau revoltați. De cum m-au văzut, au început să-mi explice că, deși li s-au dat mîncare și cazare, nu se simt bine în acel loc. „Era mai bine afară! Aici nu avem aer! Sîntem închiși! Aici e program strict. Nu putem să întîrziem după ora zece noaptea! Nu avem voie nici măcar cu alcool la noi. Polițistul ăsta, de la Poliția Primăriei, ne păzește mereu! Nu mai avem libertatea cu care ne-am învățat! Copiii alergau pe dealuri! Se simțeau bine! Acum parcă sîntem la închisoare!”, au început să țipe oamenii, mai nervoși ca oricînd.
âmi pun mîinile în cap și ies din cămin! Dintre toți cei cu care mă întîlnisem sub podul ce duce la Sofert lipseau doar două persoane: Andrei, bolnav de astm, care era acum la spital, și mama lui Florin, Elena Chitic, care nu a acceptat sub nici o formă să stea într-un cămin unde accesul persoanelor cu sticle de alcool este interzis!

„Au rămas cu obiceiuri nomade!”

Mirată de cele văzute, am contactat-o pe Ioana Calustian, directoarea SPAS Bacău. „Intenționăm să le construim o locuință in cartierul Izvoare. Pînă atunci, cea mai bună soluție este să locuiască în acest cămin. Noi am încercat să facem tot ce am putut pentru ei. Mi-e milă de copii. Le-am dat cartelă la cantina socială, dormitoare curate și baie. Florin a dat deja probă de lucru la Spații verzi. Problema este că ei nici măcar nu știu să folosească dușul. Au inundat de cîteva ori birourile de la parter, că uită să inchidă apa la baie. Asta e! Sînt nemulțumiți pentru că ei s-au învățat să trăiască sub cerul liber și să se mute de colo, colo! Au rămas cu obiceiuri nomade, de la străbunii lor!”, a concluzionat directoarea SPAS. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!