Tot weekendul acesta și până pe 14 februarie, voluntari de la Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) Bacău se vor afla la Arena Mall, unde au pregătit pentru tinerii îndrăgostiți și nu numai un stand cu diverse obiecte confecționate de mână cu tematica specifică zilei de Sf. Valentin. „În oferta noastră, doritorii pot găsi atât mărțișoare de sezon, cât și felicitări, rame foto, brelocuri în formă de inimioare, precum și multe alte obiecte de podoabă care conțin tematica apropiatei zile a îndrăgostiților”, a precizat Andrei Dulgheru, coordonatorul activității. În plus, în cele trei zile de weekend, voluntarii FSC vor susține și o serie de concerte de muzică folk, populară și ușoară. Banii colectați în acest fel vor fi folosiți în susținerea proiectelor derulate de FSC atât la Centrul de zi pentru persoane vâstnice „Dr. Ștefan Ciobanu”, cât și în cele șase „Cluburi cu lipici” înființate în șase dintre cele mai sărace localități din județ. (Florentin RADU)
Obiecte de podoabă handmade pentru îndrăgostiți, la Arena Mall
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.