Conflict sau prejudecată?
Zi de august cu soare mult, poate prea mult, cu alei pline de oameni ieșiți la promenadă în Parcul Cancicov.
Stau pe-o bancă vis-a-vis de fîntîna arteziană și, în trecerea timpului, mai schimb o vorbă-două cu un mai vîrstnic decît mine, nea Radu. O cunoștință întîmplătoare de prin această zonă unde ne mai odihnim bătrînețile. Un om la vreo 75 de ani, de statură medie, destul de chipeș și ager la minte. Știam cîte ceva despre el, despre viața lui zbuciumată. A avut o tinerețe de iad. Taică-său căzuse pe frontul de răsărit, iar mamă-sa, bolnăvicioasă, s-a stins destul de repede, rămînînd în urmă o droaie de copii. Pentru îmbrăcăminte și hrană, nea Radu s-a înrolat brigadier voluntar și ani la rînd a mînuit lopata și tîrnacopul pe acele răsunătoare șantiere naționale, Bumbești – Livezeni și Salva – Vișeu, croind trenului drum printre munți. La încheierea lucrărilor s-a angajat într-o fabrică pe care n-a mai părăsit-o pînă la pensie. Ce pensie!
Tocmai despre nenorocita aceasta de pensie vorbeam cînd un grup gălăgios de tineri se postase în preajma noastră și se amuza de te miri ce. Cred că luaseră ceva la bord, deoarece nu-și mai puteau controla vocabularul împestrițat cu zeci de grosolănii. Nici un pic de rușine, nu doar față de noi, vîrstnicii, dar nici față de mamele și bunicile care-și însoțeau copiii și nepoții în lungul aleii principale a parcului. După ce și-au susținut spectacolul, derbedeii s-au făcut nevăzuți.
– Ce părere ai, nea Radule, de comportamentul ălora?, am rupt tăcerea.
– Niște mizerabili, descreierați, veni răspunsul. Unde mai pui că-s și elevi prin vreun liceu ori școală profesională. N-aveau mai mult de 16-17 ani. Primesc sau fură bani de la părinți ori bunici, se înfundă în cîte un bar, ba mai procură și droguri, apoi ies la drumul mare să-și arate grozăviile.
– Îți mai amintești de sloganul răposatului… despre acel „minunat tineret”?
– Era o gogoriță. Nu sînt nostalgic, dar parcă în sloganul lui era și oarecare notă de adevăr. Tinerii de-atunci erau mai disciplinați, mai respectați. Sigur, n-o făceau din proprie conștiință, ori în urma unei educații consistente, ci mai mult din teamă, din constrîngere.
Cu toate normele eticii cu care au fost îndoctrinați ani la rînd, ai văzut ce a ieșit în Decembrie 1989. La doborîrea dictatorului tineretul a fost în primele rînduri. Dar acel tineret de atunci îl cauți astăzi printre oamenii maturi, cu griji și nevoi multiple, cu necazuri și dureri. Una au visat la Revoluție, alta a ieșit. Acum avem un alt soi de tineret, tineretul profitor. Mă refer la majoritatea lui, nu și la acei olimpici care au decorat țara cu medaliile obținute la concursurile internaționale, ori la sportivii noștri de mare talent, nici la acei superdotați intelectual care se tot revarsă peste fruntariile țării sporind bogățiile celor înavuțiți în schimbul unui loc de muncă corespunzător și al unui trai decent.
– Din a cui vină, toate ascestea?
– Din apucăturile celor care ne-au adus țara în așa hal de sărăcie, cu șomaj cît nu cuprinzi, cu crime și tîlhării la tot pasul, cu delincvență în continuă creștere, cu abandon școlar îngrijorător, cu tot mai multe familii dezorganizate, cu ploaie de aurolaci, cerșetori și boschetari.
– Dar la opinia publică te-ai gîndit? N-ar putea mișca ceva, măcar în atenuarea pornirilor vandalice ale multor tineri?
– Ce opinie publică? Aceasta dormitează. Fiecare generație trebuie să-și făurească propria-i opinie publică. Noi, vîrstnicii, n-ar trebui să-i admonestăm pe tineri pentru un anume comportament, ci din rîndul lor trebuie să apară acele voci în măsură să prevină răul ori să-l condamne cu asprime. Altminteri, am asista la un fel de război între generații. S-au schimbat vremurile, trebuie schimbate și metodele în toate privințele. Iată perechile acelea de tineri care s-au tolănit cu rotilele peste băncile din fața noastră. Nu numai că ne sfidează simțindu-ne dezaprobarea pentru necuviința lor, dar sînt puse și pe distrugerea acestui bun public. Am să le fac observație să vedem ce va ieși. Nea Radu făcu cîțiva pași spre tinerii cu pricina, dar n-apucă omul să-și ducă dojana pînă la capăt, că ploaie de injurii s-a abătut asupra lui. În semn de solidaritate, i-am luat apărarea, dar turbații s-au asmuțit și mai rău. Parcă erau drogați. Ne-am retras la banca noastră și ne-am continuat dialogul. Tot despre „minunatul nostru tineret”, devenit atît de liber și independent, dar atît de debusolat, încît nu știe ce să facă cu libertatea ce i s-a oferit. (Toma JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns