Obsesiile „capitaliștilor”

Ștefan RADU

Orice cotidian național ai citi sau televiziune centrală ai urmări, vei avea impresia că România începe în Balta Albă și se termină în Pipera… Restul țării devine interesant doar cînd se consemnează vreun accident cu cel puțin trei-patru morți. Cam asta reprezentăm pentru „capitaliști”. Se irosesc timpi de emisie pentru a ne informa – pe un ton răstit, dacă se poate! – că nu mai circulă nu-știu-care tramvai sau că a mai apărut o groapă în care calcă bucureștenii. De ce trebuie să plătesc eu abonament la cablu și să dau banii pe publicațiile din Capitală? Interogațiile disperate ale redactorilor șefi „de la centru” referitoare la scăderile dramatice de tiraje dovedesc faptul că habar nu au ce se întîmplă în țara asta. Nu neg importanța activităților politice și guvernamentale de care depinde și viața noastră, a „provincialilor”, însă întreruperile de curent de prin tot felul de cartiere și programul asfaltărilor dispuse de Vanghelie chiar nu mă interesează. Avem și la noi acasă avarii la rețeua de distribuție a energiei electrice (chiar și acum, cînd scriu aceste rînduri) și străzi neasfaltate…
Bățoși cum sînt, bucureștenii mi-ar putea replica: „Schimbă, nene, canalul și uită-te la National Geographic!”… Păi cam asta fac de multe ori. Numai că mă enervează reacțiile instituțiilor centrale care au obligații față de întreaga populație, indiferent de domiciliul stabil al diverșilor cetățeni. Oricît s-ar plînge vreo mamă din satele vasluiene că nu are bani pentru a-și vindeca odrasla de vreo boală gravă, în București reacțiile vor fi zero. însă dacă în Ferentari s-a oprit apa la vreo comunitate de indivizi care nu-și plătesc datoriile, imediat apar sponsorii, televiziunile care transformă subiectul într-o imensă problemă națională și se mai pune și de o dezbatere în studiouri la care vin fel de fel de mari specialiști. Astă-vară, pe caniculă, toate reportajele erau de pe străzile Capitalei, de parcă numai acolo se topea lumea de căldură! Inspectorii de la Ministerul Muncii verificau firmă cu firmă dacă salariații primeau apă minerală. Acum, însă, nu am auzit de vreun „control tematic” pe la spălătoriile auto. Poate dacă va binevoi să se revolte vreun bucureștean, atunci se va descoperi dezastrul din acest domeniu… Spun asta pentru că am fost zilele trecute să-mi curăț mașina. M-am simțit penibil. Ca peste tot în țară, în astfel de activități sînt angajați doar tineri, mulți dintre ei părînd a fi niște copii. Unii cred că sînt minori… Stau cît este ziua de lungă în apă. Unii patroni le-au dat salopete, dar nu neapărat impermeabile. La nici o spălătorie pe unde am fost nu am văzut încălțăminte de protecție împotriva umezelii și nici mănuși de cauciuc, speciale. în general, copiii aceștia provin din familii sărace. Unii sînt de la casele de orfani. Nu-și permit să facă mofturi. Primesc prea puțini bani pentru a-și cumpăra singuri echipament de lucru adecvat. Deocamdată, doar tinerețea lor și inconștiența îi apără de intoxicări cu detergenți și îmbolnăviri grave. Peste cîțiva ani, reumatismele îi vor ruina. Locul lor va fi luat de alți tineri disperați și afacerile vor rămîne la fel de profitabile. Pentru ei nu s-a dat o lege care să le protejeze sănătatea.
Acum, cînd temperaturile exterioare tind să coboare sub zero grade, imaginea acelor copii care mi-au spălat mașina mă face să spun că, adesea, trecem mult prea ușor peste lucrurile care se întîmplă în jurul nostru. Un subiect precum cel despre care am vorbit aici nu pare să prezinte interes nici pentru presa centrală, nici pentru instituțiile statului și nici măcar pentru oamenii care fac atîta gălăgie cînd vine vorba despre drepturile cîinilor vagabonzi, ale pușcăriașilor sau ale pisicilor cocoțate în copaci. Nu este la modă… Helvetica-R t, dacă se poate! – că nu mai circulă nu-știu-care tramvai sau că a mai apărut o groapă în care calc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!