Succesul inregistrat de scoala de dans „GCMC” Onesti la festivalul de la Sanremo, incheiat duminica, nu a trecut neobservat, fiind urmat de mai multe oferte venite din partea GEF (Global Education Festival), organizatorul manifestarii, si de la Teatrul din Moscova.
Dupa performantele obtinute in 2006, cind „GCMC” a cistigat doua dintre sectiunile festivalului, si din 2007, cind dansatorii onesteni au iesit invingatori la 3 sectiuni, numarul scolilor de dans din Romania inscrise la preselectia pentru Sanremo a crescut vertiginos, motiv pentru care organizatorii au decis sa numeasca un reprezentant al GEF in tara noastra. In aceasta calitate a fost ales coregraful Marius Crudu, coordonatorul Scolii „GCMC” Onesti, care va fi reprezentantul GEF in Romania si care se va ocupa de preselectia scolilor participante la festivalul de la Sanremo. „Intentionam ca preselectia sa o facem sub forma unui festival national, iar cistigatorii, pe fiecare sectiune in parte, se vor califica la finala festivalului de la Sanremo – ne-a precizat coregraful Marius Crudu. Ne dorim ca festivalul sa il organizam la Onesti, daca vom primi sprijin, insa pina acum nu am fost sustinuti in nici un fel de administratia locala. Oferte in acest sens, de sprijin, avem de la primariile din Oradea, Adjud, Piatra Neamt si alte localitati”.
Dupa editia din acest an a festivalului de la Sanremo, Marius Crudu a fost contactat si de un reprezentant al Teatrului din Moscova, care i-a propus sa realizeze coregrafia pentru un film legat de lupta impotriva violentei stradale, prin intermediul dansurilor specifice. „Deocamdata, a fost o discutie de principiu, urmind sa stabilim si detaliile, privind bugetul filmului, numarul de dansatori din Rusia si din Romania, precum si viziunea coregrafica de ansamblu”, ne-a mai precizat Marius Crudu.
„GCMC” Onesti face istorie la Sanremo
Manifestarea organizata de GEF la Sanremo include aproape 20 de festivaluri, concursuri si competitii mondiale, fiecare cu regulamente si jurii separate. Dintre acestea, „GCMC” a participat la „Festivalul international de dans pentru scoli”, care este impartit pe mai multe sectiuni, pentru care nu se acorda nici mentiuni, nici premiile III si nici premiile II, ci doar Premiul I, pentru fiecare dintre acestea, motiv pentru care premiantii sint considerati campioni mondiali, conform precizarilor facute de organizatori. Anul acesta, „GCMC” a cistigat Premiul I la sectiunea dansuri moderne, dar Marius Crudu, in calitate de coregraf, a cistigat si Premiul I la sectiunea Latino, cu dansatorii de la Colegiul „Calistrat Hogas” din Piatra Neamt. In mod exceptional, la festivalul de dans se mai acorda si un premiu de popularitate, care la Sanremo este mai valoros decit Premiul I, dar acesta se atribuie numai in cazul in care o scoala reuseste sa cistige mai multe sectiuni. Anul acesta, nimeni nu a reusit acest lucru, iar premiul de popularitate nu s-a mai acordat. Insa „GCMC” Onesti a inregistrat aceasta performanta anul trecut, cind a cistigat 3 sectiuni de dansuri (moderne, contemporane si traditionale), dar si in 2006, cind a cistigat doua sectiuni (dansuri moderne si dansuri contemporane).
Presedintele festivalului de la Sanremo, Paolo Alberti, a fost extrem de incintat de evolutia din ultimii 3 ani a Scolii „GCMC” Onesti, dar si de sprijinul mediatic acordat de „Ziarul de Bacau”. Paolo Alberti a invitat la Sanremo un reprezentat al cotidianului nostru, iar fotocopiile articolelor aparute in „Ziarul de Bacau” vor fi inserate intr-o brosura speciala, alaturi de materiale din publicatii renumite in lume.
george a zis
Draga Georgeana ce mai faci
horia onel a zis
imi pare rau ca duceti de nas prin tupeu,si aveti impresia ca sunteti buni, dar v-am vazut evolutia de anul acesta la san remo si va spun sincer sunteti…VARZA…cel mult cei doi puradei care se scalambaiau un pic mai bine decat restul trupei meritau ceva aplauze…domnule crudu, relatiile si pilele au functionat din nou,dar sa nu ti-o iei in cap!
bengosu a zis
scoala lui crudu este neagra ca si el
bengosu a zis
si in 2010 a vrut sa tepuiasca romanii care au mers la san remo.sunt niste bisnitari.nu va mai lasati pacaliti de acesti asa zisi organizatori din partea romaniei!
cititor a zis
In orice competitie trebuie sa stim sa pierdem sau sa castigam cu eleganta. Momentan, voi demonstrati ca nu prea stiti sa pierdeti cu eleganta.
Succes pe viitor si poate data viitoare va laudati cu un premiu !
NImeni nu a tepuit pe nimeni, doar ca va face placere sa faceti comentarii acide si care nu redau realitatea.