Cei 75 de copii ai Centrului Rezidential Pietricica – Comanesti s-au intrecut ieri, prin concursuri sportive, in cadrul primei editii a „Olimpiadei Prieteniei”, competitie organizata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Micutii au facut fata cu brio probelor impuse, cum ar fi saritura cu sacul, roaba, cocosii si saritura cu mingea, la final, fiecare dintre ei fiind rasplatit cu cite un tricou si un rucsacel. Concursul s-a desfasurat in sala de sport a Scolii Speciale din Comanesti, in parteneriat cu Fundatia Hope and Homes for Children Romania. Mai mult, pe 11 februarie a.c., copiii tot de la Centrul Pietricica, nascuti in aceasta luna si cei care poarta numele de Valentin au fost sarbatoriti de colegii lor cu mare fast, pe tot parcursul zilei, prin scenete de teatru, jocuri distractive sau reprezentatii de dans modern, la final, toti reunindu-se la discoteca, unde au suflat si in luminarile de pe tort. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns