Un barbat in virsta de 52 ani a murit la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau dupa ce mai bine de o saptamina medicii au facut tot posibilul sa-l tina in viata. Medicii legisti spun ca rezultatul necropsiei arata ca Mircea J., 52 ani, din comuna Blagesti, a avut parte de o moarte violenta. Politistii si procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Bacau care se ocupa de acest caz au stabilit ca pe 17 februarie, in jurul orei 19.00, Mircea J. se intorcea acasa de la domiciliu dupa ce consumase bauturi alcoolice intr-un bar din localitate. In drum spre casa s-a intilnit cu Ovidiu P., 23 ani, cu care Mircea J. a avut o altercatie. Cei doi au ajuns la bataie, iar tinarul i-a aplicat mai multe lovituri adversarului sau, cu precadere in cap si abdomen. „Victima a fost gasita pe strada de un consatean, acesta anuntind ulterior familia barbatului si ambulanta. Din nefericire, barbatul a murit la spital din cauza leziunilor suferite. Politistii l-au retinut pe Ovidiu P., acesta recunoscind fapta comisa. Agresorul este cercetat in prezent pentru lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. Ovidiu P. a fost prezentat Tribunalului Bacau cu propunere de arestare preventiva.
Lasă un răspuns