* Omul – un animal sociabil… sau

* Totdeauna omul bun este un debutant

Dacă ne mulțumim cu definiția lui Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, că „omul prin natura sa, este un animal sociabil” – definiție preluată și popularizată de gânditorul francez Montesquieu – înseamnă că suntem de acord și cu scriitorul rus A.I.Herțen, care scria într-una din „Scrisorile din Franța și Italia”: „Lumea se teme de omul liber, considerând natura lui rea în sensul care este dat acestui cuvânt. Dar se uită că omul, înainte de toate, este un animal sociabil, că în el există instinctul vieții sociale”. De unde se vede că s-a avut în vedere și expresia lui Cicero din „De oficiis”, „Homo novas” („Omul nou”), noțiune preluată, cu mare tam-tam, de regimurile comuniste, nu pentru a indica o persoană instalată într-un mare post de răspundere, ci pentru a promova și indica pe „eroii muncii socialiste”, care depășeau planul de producție.
Tot în lumea în lumea animalelor îl clasifică pe om o altă zicală latinească: „Homo homini lupus” („Omul e lup pentru om”), rămasă de la poetul latin Plaut, în comedia sa „Asinaria”, sintetizând prin această expresie lăcomia sălbatică, nepotolită, a omului, din totdeauna. De ce să ne mire, când și astăzi se găsesc printre noi asemenea „lupi”, după cum au ilustrat această cugetare numeroși scriitori și gânditori: Bacon, Hobbes, Balzac, Gorki, Sadoveanu etc., prin numeroase opere și exemple caracteristice vieții unor societăți și epoci. Și nu numai în societățile bazate pe „exploatarea omului de către om”, cum ni se spunea pe timpul lui Ceaușescu. Cu toate că, încă din antichitate, Seneca implica zicalei latine, principiul umanitar de viață, într-o altă zicală: „Homo res sacra homini” („Omul e ceva sfânt pentru om”). Ba încă, Terențiu, în comedia sa, „Cel care se pedepsește pe sine însuși”, recunoaște într-un vers: „Homo sum et homini / nihil a me alienum puto” („Om sunt și nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”). Astfel că, nu ne mai mirăm că și poeții / scriitorii noștri, ca de pildă, Alex.Macedonski, într-o poezie intitulată chiar „Homo sum”, preia acest îndemn: „Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom, / Azvârle harpa de alb fildeș, și uită calea către stele, / Te afli încă-n cerul vieții, Ești încă om! Ești încă om!” Adică om ca ființă superioară, dar încă (și) cu slăbiciuni animalice.
Tot în antichitate, filozoful latin Seneca mai spunea într-un a din „Epistolele morale”, adresată lui Lucilius: „Homines dum docent discunt” („Oamenii învață, învățând pe alții”), sensul vorbelor sale devenind, mai târziu, o expresie uzuală: „Atașează-te de cei care te pot face mai bun, primește pe cei care, la rândul tău, îi poți face mai buni”, demonstrând astfel că „înveți, învățând pe alții”. Nu trebuie să ne descurajeze proverbul latin: „Quot homines, tot sententiae” („Câți oameni, atâtea păreri”), idee formulată și de Horațiu (Satira I)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!