Printre laureatii de la Concursul national de creatie literara (poezie) pentru tineret “La portile visului”, care a fost organizat la Casa de Cultura “Eugen Nicoara” din Reghin, s-a numarat si onesteanul George Chiriac, acesta intrind in posesia Premiului II. Ceilalti premianti au fost din Deva, Tirgu Mures, Brosteni, Alexandria, Fieni si Vama. Premiile vor fi decernate astazi, de la orele 17,00. Concursul, la care au participat 38 de finalisti, s-a aflat la editia a XX-a, iar juriul a fost prezidat de Nicolae Baciut. (George MARTIN)
Onestean premiat la concursul national de creatie literara de la Reghin
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.