Astazi, la Bucuresti, va avea loc lansarea ultimului album al lui Benone Sinulescu, realizat impreuna cu trupa Milenium, din Chisinau, iar la festivitatile organizate cu acest prilej a fost invitat si compozitorul onestean Eugen Ungureanu, patronul Casei de discuri din Onesti, „Electro Star”. Eugen Ungureanu este si impresarul lui Benone Sinulescu, pentru care a organizat mai multe spectacole in tara, in ultimii doi ani. „Am fost invitat si in calitate de prieten, nu doar de impresar si artist”, ne-a spus Eugen Ungureanu. Colaborarea dintre Benone Sinulescu si Eugen Ungureanu este mai veche, dar s-a intarit si mai mult in ultimul an. Benone Sinulescu a acceptat ca Eugen Ungureanu sa-i interpreteze si una dintre piesele lui, „Dulce-i vinul”, care va fi difuzata zilnic la Favorit TV, timp de un an. In afara de piesa lui Benone Sinulescu, la Favorit TV vor mai fi difuzate alte doua melodii interpretate de Eugen Ungureanu, „Nu mai sta” si „Tu esti cea mai frumoasa”, compozitii proprii, care au devenit hituri pop. (George MARTIN)
Lasă un răspuns