Adina PELIN
Alexandru Repan și Mircea Diaconu au deschis stagiunea culturală de la Onești, luni, 28 ianuarie, cu piesa „Variațiuni enigmatice“. Sala Cinema Capitol a fost arhiplină, iar multe persoane s-au declarat dezamăgite că au ratat șansa de a participa la acest eveniment. Nemulțumirea a fost provocată de faptul că biletele s-au epuizat în primele ore după ce au fost puse în vânzare.
Cu acest prilej, la Cinema Capitol din Onești s-a adunat lume bună, respectând rigorile unei prezențe la un spectacol de teatru, ieșind în societate în haine de gală. Acestea sunt părțile pozitive ale evenimentului.
La o analiză mai amănunțită am descoperit un public avid de acțiuni culturale, dar stângaci, fapt cauzat de trecerea prea multor ani de când Oneștiul nu mai găzduise o activitate culturală de o asemenea anvergură. „Am jucat de foarte multe ori la Onești, prin anii ’80“, își amintea Mircea Diaconu.
O cauză a fost semnalată de actorul Alexandru Repan, care a mărturisit: „Cultura, ca orice lucru pe lumea aceasta, costă“. Concluzia îi aparține tot lui Mircea Diaconu: „Viața e un șir de legitimații, și în tot acest șir trebuie să fii tu însuți“.
Oneștenii au spus un DA hotărât teatrului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Avem o sala de cinema si spectacole de tearu de nivel calitativ superior .Multumim domnule Lemnaru pentru ceia ce ati realizat in Onesti !