Oneștenii pot face o mică economie la bugetul familiei în acest an, dat fiind că impozitele pe care trebuie să le plătească sînt cu 35 la sută mai mici decît cele de anul trecut. Pentru un spațiu locativ de 30 metri pătrați (în care se încadrează majoritatea garsonierelor), în anul 2005, în zona A, impozitul este de 474.990 lei, față de 598.198 lei, cît a fost anul trecut, și 453.400 lei, față de 570.970 lei pentru cele situate în zona B. Apartamentele situate în blocuri din zona A (cu spațiu locativ de 50 metri pătrați) au un impozit de 791.650 lei, iar cele din zona B au un impozit de 755.670 lei. Anul trecut, oneștenii au plătit ca impozite pentru aceste apartamente sume cuprinse între 951.620 lei și 996.930 lei. Apartamentele de 70 metri pătrați au un impozit de 1.108.310 lei (în zona A) și 1.057.935 lei în zona B, în timp ce anul trecut impozitul pentru un astfel de apartament a fost cuprins între 1.332.261 lei (zona B) și 1.395.702 lei (în zona B). în zona C, unde spațiul locativ minim este de 40 metri pătrați, impozitul este de 555.600 lei în anul 2005, față de 699.800 lei, în 2004, iar în zona D, la acest spațiu locativ se plătește impozit de 530.300 lei, față de 667.800 lei, în 2004. De menționat că în zonele C și D, spațiile locative sînt case cu cadre de beton și case fără cadre de beton, pentru care impozitul este mult mai mic. La o suprafață construită de 40 metri pătrați, impozitul în anul 2005 este de 143.810 lei, pentru un spațiu locativ de 60 metri pătrați este de 215.712 lei, iar pentru un spațiu locativ de 80 metri impozitul, impozitul este de 287.616 lei.
Impozitele pe teren sînt, în anul 2005, de 5.095 lei pe metru pătrat (în zona A), 4.266 lei pe metru pătrat (în zona B), 2.250 lei pe metru pătrat (în zona C) și 1.190 lei pe metru pătrat în zona D. Precizăm că, în 2004, impozitele pe teren au fost cuprinse între 1.000 lei metrul pătrat în zona D și 4.300 lei pe metru pătrat în zona A.
„Impozitele pe care trebuie să le plătească locuitorii Oneștiului pentru spațiile de locuit sînt mai mici decît cele pe care le plătesc locuitorii municipiului Bacău”. Diferențele sînt cuprinse între 50.000 lei la apartamente și 70.000 lei la case cu cadre de beton”, a afirmat Nicolae Găbureanu, director economic în cadrul Primăriei din Onești. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.