Actriţa Diana Croitoru, originară din Oneşti, se va întâlni, din 4 august, cu toţi cei care vor dori să înveţe “Bucuria de a fi în rolul principal”. Totul se va întâmpla la sediul Asociației de Tineret ONESTIN, din Oneşti (Bd. Republicii, nr. 43, C5), organizaţie sub auspiciile căreia vor fi organizate aceste reuniuni. „Te invităm să iei parte la o serie de întâlniri despre vorbitul în public – precizează organizatorii. Actrița Diana Croitoru va împărtăși participanților, din experiența ei, metodele prin care poate fi învinsă teama vorbitului în public.” Cursul se adresează celor cu vârsta peste 14 ani, iar înscrierile (care au şi început) se fac numai online (www.onestin.ro) până pe 1 august.
Diana Croitoru, care activează de fapt şi în Asociaţia Onestin, nu este la prima ei iniţiativă de acest gen. Luna trecută ea a deschis, în acelaşi cadru, „Atelierul de teatru”. Actriţa este absolventa Facultăţii de Teatru a Universităţii „Spiru Haret” (clasa Adriana Piteşteanu şi Vlad Rădescu), promoţia 2010. A fost colaboratoarea Teatrului Masca, din Bucureşti, şi a interpretat mai multe roluri în piese de teatru şi film. La Gala Tânărului Actor HOP, de la Mangalia (ediţia 2011), a primit Marele Premiu „Ştefan Iordache”.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.