Conflictele din Justiție purtate între Consiliul Local Onești și operatorul privat al serviciului de apă și canalizare, SC Apă Canal SA, durează de 18 ani, de la privatizarea societății. Litigiile nu s-au terminat, cele mai multe au fost pierdute de societatea Apă Canal SA, controlată de acționarul majoritar Ovidiu Budeanu. Totuși, afaceristul ține în șah administrația locală, pentru că de el depinde ultima șansă a Oneștiului, în domeniu.
Cel mai recent caz a fost acum câteva zile, când o primă instanță a respins plângerea altei firme a lui Budeanu, Măgura Verde SA, împotriva înființării unei firme de apă și canal aparținând municipalității oneștene. În această fază a procesului, Ovidiu Budeanu poate face recurs, însă prelungirea litigiului anulează ultima șansă a Oneștiului de a accesa bani europeni pentru modernizarea rețelei de apă și canalizare. Fără să intre în proiectul Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), Oneștiul va fi ocolit de circa 30 de milioane de euro investiții. De asemenea, scurgerile din rețea vor fi suportate de oneșteni, afirmă Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. Împreună cu primarul interimar al Oneștiului, Alexandru Cristea, el a făcut o propunere care ar permite investițiile.
Pe scurt, Oneștiul nu se poate asocia în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare Bacău (ADIB) și nici nu poate deveni parte a investițiilor derulate de CRAB câtă vreme serviciul de apă și canalizare din Onești este și privat, dar și într-un veșnic litigiu în justiție cu municipalitatea, Condiliul Județean, ADIB etc. Practic, procesele alungă banii europeni sau, mai simplu, exclud municipiul Onești de pe harta finanțărilor.
„Ceasul al 24-lea”
Președintele Dragoș Benea a spus că, pe bugetul UE 2014-2020, Programul Operațional Infrasturctură Mare (POIM), județul Bacău va depune o aplicație estimată la circa 150 de milioane de euro. „Din păcate, este posibil ca oneștenii să nu beneficieze. Rețelele din onești sunt vechi, necesarul în Onești estimat este de circa 30 de milioane de euro. Banii pot fi accesați de CRAB dacă Oneștiul devine membru ADIB. Dacă nu, sănătatea și puterea de cumpărare ale populației vor avea de suferit. Oneștiul e în ceasul al 24-lea”, a spus Dragoș Benea.
Practic, proiectanții, care în această perioadă lucrează la Studiul de Fezabilitate al aplicației pe POIM, nu pot lua în calcul Oneștiul, dacă în maximum 4 luni nu se rezolvă problema cauzată de litigiile municipalității cu firmele omului de afaceri Ovidiu Budeanu.
„Este nevoie de un pas înapoi de ambele părți, Primăria Onești și Apă Canal SA. Dacă Apă Canal SA va face recurs (în procesul recent pierdut la Tribunalul Bacău, împotriva înființării firmei de apa și canalizare a Primăriei), va mai dura circa 6 luni, când va fi prea târziu. Îndemn ambele părți să găsească soluții altruiste pentru ca Oneștiul să fie membru ADIB, acționar CRAB și parte a proiectului”, a mai spus președintele Consiliului Județean Bacău. El a mai afirmat că „acesta este ultimul tren pentru Onești”.
Benea a făcut un apel și la președinții de asociații de locatari, să fie „mai atenți la cum le prezintă situația cei de la Apă Canal SA”. De asemenea, „Oneștiul depinde de cei de la Apă Canal SA, care au adoptat poziții de forță, deși știu că nu au bani să facă investiții, iar instalațiile sunt «sită»”.
În viziunea lui Dragoș Benea, un recurs al celor care au pierdut acest proces are un final previzibil, deoarece Curtea de Apel Bacău s-a mai pronunțat pe aceeași speță, atunci când fostul prefect Constantin Scripăț a făcut o contestație similară. „Rapacitatea celor de la Apă Canal SA este împotriva orașului din care câștigă bani”, a mai opinat Benea.
Primarul interimar din Onești, Alexandru Cristea, a făcut și el un apel la Ovidiu Budeanu să înceteze litigiul și a promis că-l va invita la discuții săptămâna viitoare.
Mai multe declarații, pe înregistrarea conferinței de presă:
Renunță Budeanu la recurs?
Contactat de Ziarul de Bacău, Ovidiu Budeanu, acționar majoritar al SC Apă Canal SA Onești, spune că acceptă să renunțe la proces, dar numai dacă municipalitatea cumpără acțiunile la firmă. În caz contrar, va face recurs în ultima zi posibilă și va lungi procesul 1-2 ani.
„Nu avem o problemă, numai că pentru a face asta, trebuie să achiziționezi acțiunile societății. Consiliul Local Onești să vină la negociere, eu sunt dispus, pentru angajații firmei, dar și pentru populație, să facem un raport de evaluare, cu o firmă agreată de ambele părți, într-o limită normală. Deci nu poți să iei decât activul și pasivul, noi avem de încasat de la populație, avem plăți de făcut, sunt și licențe… tot ce trebuie pentru o funcționare normal o societate. Așadar, singura variantă este ca ei să facă o adresă către mine, prin care ei să arate că doresc să achiziționeze acțiunile. Exact cum le-am cumpărat eu de la FPS, așa să facă și ei. Altă cale legală nu există”, afirmă Budeanu.
El știe exact ce are de făcut în continuare: „Noi ne facem oricum treaba, vom câștiga și în instanță, că până la urmă trebuie să găsesc și un judecător care să judece corect. Ce înseamnă să renunț eu la proces?! Ce faci cu societatea, faci alta, nouă? Toți angajații îi dai afară ca pe niște șosete murdare?”
Tot Budeanu avertizează: „Acesta nu e ultimul proces, războiul nu este pierdut. Nici Consiliul Local, nici Consiliul Județean nu se vor bucura nici de salubritate, nici de Apă Canal, pentru că mai sunt procese pe rol, nu ne oprim aici. Să nu cumva să bea apă neîncepută! Din 2006, legea permite ca ei să cumpere acțiunile”.
Referitor la principala problemă, rețelele de apă și canalizare, afaceristul susține că sunt ale firmei sale, ba chiar a deschis de comun acord cu fostul primar un proces pe tema aceasta.
„Consiliul Local Onești nu are rețelele în proprietate, pentru că sunt la noi în patrimoniu, le avem în lista mijloacelor fixe. L-am rugat pe primarul Laurențiu Neghină (fostul primar – n.n.), i-am zis că eu nu-l pot da în judecată, ca să clarificăm odată, că fiecare spunem că avem dreptate. L-am rugat «dă-mă tu în judecată, ca să revendici bunurile!». Am vorbit cu Comisia Juridică și am făcut proces cu Consiliul Local Onești. Instanța le-a cerut documentele prin care să demonstreze că sunt proprietari. Au avut termen 6 luni să aducă, dar nimic! S-a perimat acțiunea, au făcut recurs, dar iar nu au adus actele”, relatează acționarul majoritar al SC Apă-Canal SA.
„Mai pierd câte un proces , pe ici, pe colo, dar am câștigat procesul de privatizare, cel în care ne cereau să le predăm activul și pasivul. Din cele pentru «obligația de a face» nu am pierdut niciunul. Nici nu concep să nu găsesc pe cineva, să dea cu ciocanul, și să-mi spună că am dreptate”, este convins omul de afaceri. „Chiar dacă mai durează 2-3 ani, sută la sută voi câștiga, nu există niciun fel de dubiu. Vom scoate și Romprestul (firma de salubrizare – n.n.) din Onești, bătălia abia acum începe, dreptatea este de partea noastră. Ca într-un film american, la sfârșit dreptatea va învinge”.
În final, Ovidiu Budeanu dă și ultimatum: „Dacă vor să negociem este una, dar dacă nu, în 30 de zile – deci nu în a 29-a zi, ci în a 30-a – fac apel și ne vom judeca încă un an sau doi, fără probleme”.
Benea acuză complicități la nivel local
Dragoș Benea a mai spus, în conferința de presă de sâmbătă, și că numărul mare de litigii și lipsa de fermitate în apărarea averii publice au fost cauzate de posibile complicități ale responsabililor din diferite eșaloane ale administrației oneștene, din 1998 până acum. Practic, deși conform unei Hotărâri de Guvern rețelele de apă și canalizare aparțin domeniului public al municipalității, Primăria nu a reușit să obțină decizii clare ale instanțelor, pe baza cărora să reintre efectiv în posesia acestora. De la privatizare, rețelele sunt administrate de SA Apă Canal SA, care se consideră proprietară.
George a zis
Scoateti de la arhiva documentatia de privatizare a SC ONEDIL S.A. ,facuta de FPS -BACAU cu aprobarea Consiliului Judetean Bacau ,de unde rezulta clar ca bunurile publice nu au fost vandute si nici nu puteau fi vandute conform legislatiei. Daca Budeanu si-a trecut aceste bunuri in propietate , sesizati DNA_ul .Pentru perderea fondurilor de 30 milioane ero,necesare modernizarii retelelor de apa ,actionati in justitie pentru despagubiri . Cred ca este si o slabiciune a compartimentelor juridice din CJ Bacau si Primaria Onesti.
La CRAB Bacau a zis
Dl. Benea, retelele de apa sunt „sita” si in mun.Bacau. CRAB are in rapoare 50% pierderi la apa in reteaua de distributie. De ce nu mediati si cu dl Spagarache sa faca si el ceva pt a inlocui conductele de otel mai vechi de 50 de ani. Poate vizitati si Statia Gheraieti si rezervoarel de apa unde ar trebui facute investitii pt ca de cand s-au construit de zeci de ani nu s-au facute investitii in infrastructura si instalatii. Vara se injecteaza in apa potabila solutii chimice pt nu fi afectata si infestata apa potabila de mizeria si rugina din conductele din orasul Bacau.
gheorghe a zis
o tara plina de hoti si condusa de hoti………budeanu este cumva ala care avea un joc de genul ,,,caritas,, ??????? daca da, asta spune multe despre
asa zisul om de afaceri. o fi invatat ,,,meserie,,, de la avramesu, ala cu ,,,astra asigurai,,,