La propunerea primarului Emil Lemnaru, consilierii locali din Onesti au aprobat, la ultima sedinta, compensarea procentuala din bugetul local pentru ajutoarele de incalzire, in completare la cele acordate din bugetul de stat, iar cele locale sint foarte mici in cazul celor mai saraci cetateni ai orasului. Astfel, pentru cei cu venituri de pina la 155 de lei, compensarea de la bugetul local este de 7 %, iar pentru cei cu salarii de pina la 1.082 de lei, se acorda o compensare de 63 %. Aceasta situatie li s-a parut ciudata multor consilieri locali, care au cerut detalii de la reprezentantii executivului onestean. Conform directorului economic al Primariei, Neculai Gabureanu, este vorba de completarea, de la bugetul local, a ajutoarelor acordate de stat. Spre exemplu, pentru cei cu venituri de pina la 7 %, din totalul ajutorului, 93 % reprezinta contributia de la bugetul de stat, iar Onestiul ofera diferenta de 7 %, in timp ce la cetatenii cu veniturile de pina la 1.082 de lei, guvernantii asigura doar 37 %, iar de la bugetul local se vine in completare cu 63 %. “Aceste criterii sint valabile doar pentru termoficarea in regim centralizat, iar pentru cei cu centrale proprii sint alte criterii”, a precizat primarul Emil Lemnaru. (George MARTIN)
Lasă un răspuns