Consilierii locali din Onesti vor vota, la sedinta de joi, trei proiecte care vizeaza contractarea unui imprumut de aproape 150 miliarde de lei vechi, pentru reparatia unor strazi si pentru amenajarea unor parcari, iar pentru acestea se vor aproba si Studiul de fezabilitate si Caietul de sarcini. Conform primarului Emil Lemnaru, lucrarile sint absolut necesare, intrucit Ministerul Transporturilor a retransmis municipalitatii onestene segmentele de drumuri nationale de la intrarile in oras, fara ca acestea sa fie reparate. Circa 15 kilometri de drumuri nationale fusesera trecute in administrarea directa a ministerului, in 2007, tocmai cu scopul de a se efectua reabilitarile necesare, insa guvernantii s-au debarasat de aceasta raspundere si au pasat problema municipalitatii onestene, spre nemultumirea primarului Emil Lemnaru, care a transmis si un comunicat de presa in acest sens. „Principalul segment de drum ce trebuie reabilitat din noul imprumut este cel dintre Radeana si sensul giratoriu de la gara, in lungime de circa 6,5 kilometri – ne-a spus Constantin Florian, viceprimarul municipiului. Destinatia acestui credit este pentru lucrarile de asfaltare a celor 15 kilometri de drumuri nationale si pentru realizarea unor parcari”. (George MARTIN)
Onestiul face un nou imprumut, de 150 miliarde de lei vechi
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
GRIJA MARE BAIETI LA INPARTEALA SA NU VA CERTATI FACETI-VA VILE IN CONTINUARE SI CONTURI GRASE DAR IN LINISTE JUPINULUI (LIDERULUI) MAI MULT CA-I BOSUL SI AR VREA SI EL SA-SI SCHIMBE SIELO CU UN x5 BAFTA LA INPARTEALA si tineti cont de sfatul meu!
O mica spoiala a strazilor, ceva smacuire a parcurilor, sa supravituiasca si firma aia” capusa”desprinsa din primarie!! Nu-s parale, pentru drumuri si alte hangarale. Pentru alte vile si osanale, sunt parale!!. Cine imparte- parte-si face!!