Societate civilă, organizații neguvernamentale, voluntariat… Noțiuni care, în Occident, pot schimba șefi de state ori pot duce la adoptarea unor măsuri radicale, nu reprezintă aproape nimic pentru români. Robi ai cîștigurilor materiale cu orice preț și din orice împrejurare, ai noștri întreabă, mai întotdeauna, „ce iese” dacă se „înhamă” la o acțiune oarecare. Normal, tinerii nu se abat de la regulă, iar cei care o fac sînt doar excepții care întăresc regula. În aceste condiții, organizațiile neguvernamentale, asociațiile ori societățile au devenit, încet – încet, grupuri de acțiune pentru inițiați. Cel puțin în Bacău, ONG-urile care atrag, cît de cît, elevii se pot număra pe degete. Clubul de Turism „Veniți cu noi” de la Colegiul Național „Ferdinand I” și coordonat de Remus Lupu, Societatea culturală a elevilor și profesorilor din Liceul „Mihai Eminescu” și organizațiile „Ecolife” de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, „Scutierii Naturii” de la Școala „Dimitrie Leonida” ori „Terra Nova” de la Liceul de Chimie sînt printre puținele „structuri asociative de tineret”, potrivit denumirilor oficiale, care reușesc să-i mai atragă pe elevi. Dacă la acestea mai adăugăm Clubul Britanic sau Asociația Română Anti-SIDA obținem un tablou aproape complet al ONG-urilor despre a căror activitate au auzit și elevii băcăuani. În rest, liniște în domeniul organizațiilor neguvernamentale pentru elevi. Totuși, cine este interesat de organizațiile neguvernamentale poate să se adreseze Direcției Județene pentru Tineret și Sport, sau direct sediilor ONG-urilor cu pricina, de la școlile amintite. Trebuie doar puțină bunăvoință și spirit de voluntar. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns