Opinia publică

Motto: „Nu evoluăm doar în virtuți, ci și în vicii”
(Aurel Baranga)

Cu ani în urmă, ședință la redacția „Făcliei vii”, ce se desfășoară după tiparul clasic – un referat concis și „foarte obiectiv”, cu scopul de a da doar liniile directoare ale dezbaterilor, dar din care va rezulta, cu limpezime, ce dezastruoasă a fost activitatea lui Gigel Chitlaru, redactorul-șef adjunct al respectivei publicații. Directorul Cristinoiu, vădit incomodat de prezența lui Chitlaru, intenționează să-l scoată din redacție pe ușa din dos, spre satisfacția statului său major lipsit de scrupule. Este vorba de o excelentă piesă de teatru prin fauna umană prezentată de un renumit dramaturg foarte puțin amintit azi, Aurel Baranga. Piesa se numește, cum altfel, decît „Opinia publică” și pe lîngă surprizele oferite de un scenariu bine pus la punct, foarte dinamic și realist, poate prea realist, în 1968, la „Uniunea Scriitorilor”, juriul care acorda premii pentru dramaturgie pe anul respectiv – an în care a apărut și „Opinia” – a respins această piesă încă de la primul scrutin, ca „lipsită de orice interes”. Cu toate acestea, piesa are o premieră triumfătoare la Teatrul de Comedie, avîndu-i în rolurile principale pe Marcela Rusu și Radu Beligan; iar în 1974 are loc, la același teatru, reprezentația cu numărul 400!
Cînd Chitlaru este revocat din funcție, directorul Cristinoiu jubilează, iar nulitățile ce-l înconjoară sînt în al nouălea cer. „Instruiți”, „înarmați”, „clarificați” și mult prea „indignați”, adversarii lui Chitlaru vor da glas revoltei lor legitime. Vor denunța, deci, modul „abuziv” și „sectar” în care a lucrat Chitlaru, ca și gravele greșeli ideologice săvîrșite. Și pentru ca săracul om să nu mai aibă nici o replică se pune în mișcare un întreg aparat bazat pe tehnica defăimării și a compromiterii, tocmai pentru a determina curentul de opinie să fie de partea unui director care, instalat confortabil în dictatura lui, inert și refractar oricărui spirit de înnoire, nu-i lasă nici pe alții să lucreze. Și asta fiindcă orice succes, al oricui (în acest caz Chitlaru) – deși e și succesul gazetei – i se pare o știrbire adusă „autorității” lui. Și ca să nu ne pierdem prea mult în hățișurile acestei piese, ajungem și la întrebările pe care ni le punem pornind de la un subiect ce ațîță spiritele mai ales acum, cînd alegerile bat la ușă: Opinia publică.
Așadar, ce loc ocupă opinia publică în viața individului? Ne poate lăsa indiferenți părerea celor din jur? Cea care ne stigmatizează sau ne consacră, pe de altă parte, ne acoperă de glorie sau de dispreț, ne ridică statui sau pur și simplu ne bagatelizează? Cum bine remarca un reputat sociolog: „Poate lăsa indiferent pe cineva lumea, oamenii, gurile flămînde ale obștei gata să se deschidă în orice clipă pentru a preamări sau condamna? Cum să le ignori, cum să le sfidezi?” Cert este că omul simte permanent înfingîndu-i-se în ceafă săgețile aruncate din ochii care îl urmăresc de cele mai multe ori de dimineața pînă noaptea și orice chip se reflectă în conștiința oamenilor ca într-un șir nesfîrșit de oglinzi. Dar relațiile sociale, încă imperfecte, îi determină deseori pe oameni să-și facă unii despre alții imagini unilaterale. Să-și ofere – unii altora portrete schematice, simplificate. Relațiile se opresc de multe ori la granița convenționalului, consumă numai din straturile exterioare ale ființei spirituale. Ne vine uneori mai mult decît greu să credem că ceilalți au nevoie de mai mult, că ei așteaptă din partea noastră veritabile efluvii sufletești. Viața socială complicată, cruntă în manifestarea ei, dar și viața politică nescrupuloasă, arțăgoasă și arogantă nu prea lasă loc pentru sentimentalism.
Ne privim în ochi cu răutate, sau ne privim doar pentru a ne înțelege pe planul ideilor și nu pentru a ne descoperi fondul uman. Căutăm din ce în ce mai rar contacte cu oamenii și în special numai pe cei cu posturi și funcții. Sigur că aceasta ușurează într-un anumit fel îndeplinirea activităților sociale, dar sărăcește viața noastră umană, spirituală și așa lipsită de sentimente și culoare.
Un nefast concurs de împrejurări, un mecanism de deprinderi nefericite fac uneori ca oamenii să-și arate numai o fațetă a ființei lor. Și cîteodată cea mai urîtă. Pentru mulți dintre noi, tot ceea ce facem, ce spunem, curge, se volatilizează, dispare în neant. Dar în realitate totul rămîne și se depune în ceilalți. Căci, consumîndu-se, ființa noastră se transformă clipă de clipă în acte, în fapte, gînduri și sentimente. Probabil că dacă ar exista un detector spiritual performant am putea găsi toate frînturile, toate particulele atomilor noștri sufletești în oamenii lîngă care am trăit, cu care am fost colegi de serviciu, pe care i-am iubit sau i-am urît. Dar „gura lumii” în accepțiunea ei demonică îi poate opri pe oameni de pe drumul cel bun, îi poate împinge pe căi greșite. Incapabilă să suporte preocupările, superioare, „mahalaua” impune, de regulă celor slabi, optica ei meschină, modul ei de viață primitiv, o faună de altfel decăzută, plină de neobrăzați și cinici care, ca și în piesa de teatru, oscilează între extreme, cu dezinvoltură, trecînd de la o atitudine la contrariul ei cu cea mai netulburată seninătate, cu cea mai candidă privire. „Mică” sau „Mare, opinia colectivă poate fi uneori uimitor de crudă și neadreaptă și dornică să devoreze cît mai mult, să-și extindă prerogativele, să-și sporească autoritatea, preferă să jertfească decît să se lasă jertfită, să fabrice cazuri decît să scape cazuri, iar lașitatea este îngrozitoare cînd se ascunde după opinia generală exprimată în texte oficiale, deoarece ea poate lovi în nevinovați, poate nedreptăți, strivi, îi poate arunca pe oameni în brațele disperării. Așadar, să nu lăsăm ca răul să se împrăștie printre noi și să evităm poluarea morală a celorlalți pentru că, așa cum spunea Iorga: „nu dăinuie din noi decît ceea ce am dat altora”, aceasta fiind tot ce rămîne la sfîrșitul vieții sub linia de bilanț a existenței. (Romulus Dan BUSNEA)e pierdem prea mult în hățișurile acestei

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!