• alți doi băcăuani, Murad și Dumitrașcu, s-au calificat în turul al II-lea
TENIS DE CÎMP – CAMPIONATUL NAȚIONAL: Ecaterina Oproiu (CSM Onești), Vlad Murad și Ioana Dumitrașcu (SCM Bacău) s-au calificat în turul al doilea al finalelor campionatului național de tenis, grupa 10 ani, competiție aflată în plină desfășurare. Oproiu, care a avut șansa de a prinde meci miercuri seară, majoritatea partidelor din acea zi fiind amînate din cauza ploii, a prins cu o clipă mai devreme calificarea în turul al doilea, grație victoriei cu 6-3, 6-3 în fața dinamovistei bucureștene Ana Maria Roșca. Bucureștenii au început să se uite din ce în ce mai cruciș la Ecaterina Oproiu după ce oneșteanca a terminat-o, efectiv, pe stelista Claudia Brăileanu, scor 6-0, 6-0. Astăzi, în caz de vreme favorabilă, eleva antrenorului Costel Coman (CSM Onești), are posibilitatea să joace două meciuri, pe cel din optimi și, în caz că îl va cîștiga pe primul, pe cel din sferturi.
Vlad Murad a ajuns în turul al doilea, pe un tablou principal care a adunat 64 de jucători, la fel ca la fete. Vlad a trecut cu 6-1, 6-2 de Abdul Ahmed (Oradea). La rîndul ei, Ioana Dumitrașcu – Popa a depășit primul tur după o victorie cu 3-6, 6-4, 6-1 în fața unei reprezentante a Brăilei, venită, de asemenea, din calificări.
Din păcate, Bristena Ștefănescu (SCM Bacău), intrată direct pe tabloul principal, a fost eliminată de nemțeanca Ana Maria Szilagy. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns