Zilele trecute, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a dezinformat prin omisiune în ceea ce privește înscrierea elevilor la ora de religie. În acest context, Patriarhia Română a oferit următoare explicații:
„Este surprinzător faptul că domnia sa, în calitate de președinte al unei instituții publice din România, nu cunoaște prevederile constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), referitoare la ora de religie în școlile publice. Astfel, potrivit articolului 29, aliniatul (1) din Constituția României, „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă.Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”. De asemenea, conform articolului 32, aliniatul (7), „statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.” În argumentarea deciziei CEDO din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învățământ sau educație informații sau cunoștințe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic. Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu autorizează părinții să se opună la integrarea unui astfel de învățământ sau educații în programa școlară (paragraful 84). De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie,constatând faptul că „în Europa, învățământul religios este profund legat de învățământul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în școlile publice (Franța, Albania și Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opțională (conform celor reținute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasan și Eylem Zengin contra Turciei”, paragraful 30). Doar două condiții se cer respectate de statele care prevăd caracterul obligatoriu al orei de religie: să poată obține o scutire de participare, în situația în care respectivul învățământ are un caracter confesional accentuat, iar scutirea de a participa să nu implice obligația de a motiva în vreun fel solicitarea respectivă. Cele două condiții sunt pe deplin respectate în România, fiind prevăzute în Constituția României și în Legea Educației Naționale. Prin urmare, opiniile unor pretinși experți din România în respectarea drepturilor omului nu au nici o legătură cu realitatea din Europa. România, prin tradiția și istoria ei europeană, se numără printre statele care asigură libertatea învățământului religios, datorită contribuției educației religioase la formarea și educarea tinerei generații în spiritul valorilor autentice. Deci, atât legislația română, cât și practica europeană sunt în favoarea menținerii orei de religie în școlile publice.
Ora de religie este componentă a învățământului public european
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.