• polițiștii au fost învinuiți că au fost prea violenți în acțiunea lor de prindere a urmăriților general • Paustin Bălan, președintele Partidei Rromilor din Bacău, crede că el ar fi reușit să-i dea pe mîna poliției pe țiganii infractori și fără vărsare de sînge • Simion Ardeleanu, șeful Poliției din Buhuși, s-a plîns că nu poate face performanțe din cauza lipsei personalului, a mașinilor și a unui sediu
Polițiștii, reprezentanții Partidei Rromilor din Bacău și membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică au întors pe toate fețele, într-o ședință organizată ieri, evenimentele petrecute la Orbic. Pe 5 decembrie, în cartierul Orbic din orașul Buhuși, polițiștii din județele Bacău și Neamț care vroiau să prindă patru urmăriți general au fost obligați să folosească armamentul din dotare, după ce localnicii, în maoritatea lor țigani, i-au atacat cu furci și topoare. Întîlnirea de ieri a ost convocată tocmai pentru că, în urma încăierării, au fost împușcați mortal doi oameni, iar alte cinci persoane din rîndul forțelor de ordine au fost accidentate grav.
Consilierul udețean Ioan Lupu, cel care a prezidat ședința în calitate de șef al Autorității Teritoriale de Ordine Publică, i-a rugat pe reprezentanții poliției să povestească cum s-au derulat lucrurile la Orbic și de ce s-a ajuns la focuri de armă.Comisarul șef Simion Ardeleanu, șeful Poliției din Buhuși, a explicat că în cartierul Orbic, în care trăiesc prepoderent rromi, există de mai mulți ani situație tensionată, generată de furturile și tîlhăriile comise de localnici. Pe fondul sărăciei, fenomenul infracțional s-a acutizat și a căpătat o formă organizată, culminînd cu ascunderea în casele țiganilor a celor certați cu legea. „Lui Ioan Gherghel din satul Valea Seacă, comuna Racova,i s-a pus cuțitul la gît, după care a fost bătut și tîrît în fața copiilor lui. Toate indiciile noastre adunate pentru prinderea infractorilor au dus spre Orbic”, a explicat comisarul șef Ardeleanu.
Ca pe vremea turcilor: ultimul puradel anunță că vin polițiștii
Potrivit lui Ardeleanu, despre intervenția în orță la Orbic au știut din timp șeii Inspectoratului udețean de Poliție Bacău și Neamț, care au și semnat, pe 3 decembrie, ordinul de demarare a acțiunii. „Am acționat cu oameni puțini, tocmai ca să nu se afle. Nu vreau să arunc vina pe vreun coleg că s-ar fi putut afla de la noi despre acțiune, dar, strategic vorbind, țiganii din Orbic se uită la noi ca în oală. Pînă și ultimul puradel care vede polițiștii fuge imediat și anunță, iar țiganii căutați fug cu caii. La această acțiune căutam cinci urmăriți general și nu am considerat că este nevoie să luăm măsuri suplimentare. De aceea am acționat cu efective reduse, pentru a nu fi văzuți. Eu am fost la Orbic cu cîteva zile înainte, am discutat cu oamenii și n-au fost probleme. În ziua respectivă, am amplasat două efective spre pădurea Bobeica, la ora 10.30, să nu fugă pe acolo țiganii așa cum s-a mai întîmplat. Am găsit însă niște urme de cai. Ne-am luat după urme și am auns la o casă. Am încercuit casa și, pentru că localnicii nu au răspuns somației, am folosit gaze lacrimogene. Țiganii au început să spargă acoperișul casei cu toporul, ca să iasă. Imediat, tot satul, de la copiii de trei ani pînă la cei mai în vîrstă, a sărit în apărarea celor căutați. Primul împușcat a fost Gheorghe Ciubotaru, care a lovit pe la spate cu o bîtă un polițist de la Departamentul de Intervenție Rapidă. Cînd am văzut că lucrurile degenerează, am luat legătura cu andarmii”, a povestit comisarul șef ce s-a întîmplat la Orbic. Consilierul Ioan Lupu a întrebat ce au făcut polițiștii din Buhuși pentru a preveni aceste evenimente. „Situația este cunoscută de mult timp și este oarecum sub control, dar, de fiecare dată cînd mergem acolo să-i prindem pe cei pe care-i căutăm, aceștia erau anunțați și fugeau”, a afirmat comisarul șef Ardeleanu. Explicația acestuia nu l-a mulțumit însă pe Ioan Lupu, care a insistat. „Dumneavoastră, care știați despre situația de acolo și aveți alte mijloace, de ce n-ați luat măsuri ca să nu se aungă atît de departe?”, a spus Lupu.
Oarecum supărat pe tonul care lăsa să se înțeleagă că modul în care s-a acționat a fost ales neinspirat, Simion Ardeleanu a răspuns răspicat: „Vreau să se înțeleagă că n-acuzăm pe nimeni, dar la o populație de 21.500 de locuitori, dintre care 500 sînt rromi, avem un singur autoturism Aro, nu avem sediu, nu avem căldură și stăm cu chirie în casa unui om, nu avem cum să avem rezultate deosebite”.
Pentru că spiritele s-au încins destul de tare, Gheorghe Gavrilă, adjunctul Inspectoratului Județean de Poliție, le-a explicat celor de față cine erau, de fapt, cei care au fost împușcați de polițiști. Cei doi morți și minorul de 14 ani care a fost rănit erau campioni la infracțiuni. Cartea de vizită pătată a acestora nu a avut nicicum darul de a mai domoli discuția, iar replicile dure care au urmat au avut ca punct de plecare situația minorului împușcat.
Țiganii din Orbic au băgat spaima în polițiști
Din discuțiile de la ședința de ieri s-a desprins clar o idee: țiganii din Orbic fac legea în zonă. Nu au în curte găini, dar mănîncă bine, nu au lemne, dar totuși fac foc. Singura modalitate de supraviețuire: furtul. Conncluzia a fost foarte clară și acceptată, fie și tacit, de cei mai mulți dintre cei prezenți. Aceleași dispute au demonstrat că polițiștii nu reprezintă nici pe departe o amenințare pentru rromii din cartierul rău famat. Ba, dimpotrivă, chiar s-ar putea spune că polițiștii care intră acolo sînt catalogați ca adevărați eroi. dovadă stau spusele șefului de stat major de la Comandamentul Teritorial de Jandarmi Bacău, Mihai Hurmuzache, care a explicat că „noi i-am recompensat pe cei 20 de andarmi că au îndrăznit să intre acolo, în noroaie”. Că zona este un focar de probleme au demonstrat și spusele Mihaelei Dumitrașcu, directorul Centrului Lalelelor din Bacău. „Din întîmplare, cunosc foarte bine zona și pe oamenii din Orbic. Am avut foarte multe cazuri acolo și este o cloacă a infracționalității. Polițiștii au procedat corect că au utilizat armele”, a spus Dumitrașcu. Părere împărtășită și de Ana Marchiș, inspector școlar general adunct, care a explicat că țiganii din Orbic au serioase probleme, iar cele mai multe pleacă de la lipsa de educație. Ea a atins cazul lui Vasile Vîtu, puștiul de 14 ani care a fost împușcat de polițiști și care, la anii puțini pe care îi are, este dea urmărit general. În spriinul ideii că țiganii trebuie educați, Ana Marchiș a pomenit de cele 62 de absențe pe care le-a acumulat Vasile Vîtu într-un timp foarte scurt. „Am vizitat și Școala din Orbic și nu pot să vă spun ce am găsit acolo: au distrus geamurile, ușile, gardurile. Am reușit să punem doi paznici la școala din Orbic, dar este foarte greu, fiindcă astfel de posturi nu sînt prevăzute în organigramă”, a explicat inspectorul general adunct.
Partida Rromilor se laudă că poate preda tîlharii la poliție
Paustin Bălan, președintele Partidei Rromilor din Bacău, a încercat să mai salveze ceva din imaginea șifonată a confraților. „Poliția a acționat în spiritul legii. O parte din ce a spus șeful Poliției din Buhuși se adeverește, dar o parte, nu. am dorit ca pe viitor să fim contactați pentru a putea rezolva problemele mai simplu. Dacă eram contactați, într-o oră scoteam toți tîlharii de acolo, fără vărsare de sînge. Am fost chemat și-n alte județe ca să rezolv conflicte similare”, a explicat Paustin Bălan.
Șeful Partidei Rromilor a bătut cel mai tare monedă pe cele întîmplate țiganului de 14 ani care a fost împușcat. Din spusele sale a reieșit că polițiștii au exagerat. „Minorul este ținut în spital sub pază, mama lui nu-i poate duce de mîncare. E, pînă la urmă, un copil de 14 ani. Nu cred că el poate omorî un angaat de la DIAS, antrenat special și de un metru pătrat. E cam cusut cu ață albă. Copilul ăsta a fost împușcat pe la spate, noi am văzut tricourile. Mama lui Gelu Ciubotaru, o bătrînă de 72 de ani, a fost bătută, e vînătă pe față. E albastră. Nu vrem să existe un proces între rromi și autorități”, a amenințat Paustin Bălan. Imediat însă a revenit și a spus că el este primul care sancționează violența și încălcarea literei legii. „Nu aveți dreptate cînd spuneți că există discriminări. Ați fost mereu tratați la fel. Dumneavoastră trebuia să știți ce se întîmplă acolo, să veniți în spriinul poliției”, a sărit ca arsă directoarea Dumitrașcu. Imediat s-a aprins și Paustin Bălan, care a spus că „nu trebuie să mă acuzați. Există un act normativ emis de Guvern care vine în sprijinul rromilor. Dacă acele măsuri erau aplicate, nu se aungea aici. Este vorba și despre protecție socială, și de ajutorarea celor cu probleme speciale”.
Reprezentanții Poliției și Jandarmilor au încercat, pe rînd, să-i explice lui Paustin Bălan că nimeni nu are nimic cu țiganii, însă la Orbic s-a intervenit în forță, fiindcă rromii au sărit cu topoarele.
Aduceți-mi-l pe „Cacacea” și mai vorbim
Discuțiile pe tema celor întîmplate la Orbic păreau, după mai bine de un ceas și umătate, încheiate. Comsiarul șef Gheorghe Gavrilă a aprins din nou spiritele, după ce Paustin Bălan a încercat în repetate rînduri să explice că nu toți rromii sînt răi și că, pentru sancționarea celor certați cu legea, e bine să fie consultați și mai marii țiganilor din județ. Gheorghe Gavrilă i-a cerut autorul, însă într-un mod tranșant: „Noi avem un grup de infractori acolo. Dacă dumneavoastră ni-i aduceți la poliția din Buhuși, pentru cercetări, ne mai auzim și mai vedem. Pe Vlad Dumitru, zis Cacacea, îl vînăm de doi ani și nu-l prindem”, a spus comisarul șef Gavrilă.
Consilierul județean Nicu Șapcă a intervenit și el în discuție, încercînd să-l contrazică pe Paustin Bălan. „Toată populația s-a solidarizat cu infractorii de la Orbic. În Codul Penal, acest lucru este sancționat. Sînt 300 de oameni, ar trebui să le facem la toți dosar penal și să plătească. Pentru că fiecare răspunde pentru faptele lui. Dacă eu trec pe roșu, îmi ia carnetul. La fel să plătească și țiganii pentru ce-au făcut”, a cerut Nicu Șapcă. „Considerați că sîntem într-un conflict?”, a întrebat Bălan. „Da, cartierul Orbic este într-un conflict cu societatea”, a spus răspicat consilierul Șapcă. Discuțiile ulterioare au scos la iveală o implicare foarte slabă a Partidei Rromilor în Buhuși, lucru recunoscut și de președintele acestei formațiuni politice, care a mărturisit că a fost ales un lider în zonă, însă țiganii din Orbic nu l-au acceptat.
Lasă un răspuns