Orfanii descopetă viața reală

• aproximativ 30 de copiii din centrele de plasament din Bacău merg în perioada vacanței să muncească la fermele Agricolei Internațional • pentru fiecare zi de lucru, puștii primesc, în afara unei mese calde și a transportului, 44.000 de lei • tinerii se bat să meargă la muncă, pentru a avea un ban al lor • conducerea centrului, care a facilitat contractul, spune că aceasta este cea mai bună metodă de a-i ajuta să cunoască și să se descurce cu greutățile vieții

Vreme ploioasă, frig, atmosferă de toamnă tîrzie care te face să ieși greu din casă la prima oră, fără o motivație puternică. În ciuda acestor impedimente, curtea Centrului de Plasament 8 din Bacău era, ieri dimineață, la ora 7,30, foarte animată. Lucru cel puțin ciudat pentru trecătorii obișnuiți, în condițiile în care tinerii ocrotiți în această instituție sînt în vacanță. Și, totuși, buna dispoziție era starea de spirit dominantă în rîndul micului grup de aproximativ 25 de tineri care se adunaseră în curtea centrului. Cu feliile de pîine și parizerul în mînă, mîncînd cu poftă, tinerii părăsiseră cantina unității și s-au adunat în curte, la adăpostul unui copac, pentru a face planul de bătaie al zilei și a schimba impresii despre zilele anterioare. „Ne-am trezit așa dimineață ca să mergem la muncă, îmi explică, imediat, unul dintre băieții din grup. De vreo lună mergem la muncă la Agricola și acuș vine mașina să ne ia, de asta trebuie să fim gata așa dimineață”.

În condițiile în care, în foarte multe situații, disponibilitatea de muncă a unora dintre adulți este de cele mai multe ori foarte mică sau inexistentă, iar refuzul vine și din partea unora dintre părinții care acasă au de crescut cîte trei-patru sau chiar mai mulți copii, cheful de a ajunge mai repede la serviciu al puștilor m-a uimit. Încerc să aflu care sînt motivele pentru care preferă să se trezească dimineața, la ora 6,00, să stea în frig și să muncească, în condițiile în care varianta este să stea la televizor, să asculte muzică, să se distreze și să primească totul de-a gata, iar răspunsul nu se lasă prea mult așteptat. „Vrem să cîștigăm bani, doamnă, cum de ce mergem?”, îmi răspunde prompt un puști mai dezghețat. Răspunsul lui este aprobat și completat în cor de tinerii adunați în curte. „Ce-i așa greu să muncești?!? Odată și odată toată lumea tre’ să facă ceva să trăiască. Și noi mergem să muncim ca și cei mari, ca să facem un ban al nostru. Nu e deloc greu”, îl completează un băiat mai bine îmbrăcat, care face notă discordantă cu cei din jurul său.

De aproape o lună, între Centrul de plasament 8 din Bacău și Hordingul Agricola Internațional a fost încheiat un contract, iar zilnic, în funcție de solicitările celor de la Agricola, copiii în vîrstă de peste 16 ani de la Complexul Pro Familia și Centrul de plasament 8, unde sînt ocrotiți cei mai mari, merg să muncească în fermele de creștere a animalelor sau în abatoare. „Am negociat ca fiecare copil să primească 44.000 de lei pentru fiecare zi de muncă, o masă pe zi și transportul. O parte dintre copii merg la Carbac, alții la ferme. Pentru cei din urmă mașina vine zilnic, după ora 8,00, iar după-amiaza îi aduce din nou la centru. Numărul copiilor variază, în unele zile au fost 10, în altele am avut și cîte 30 de copii care au mers la lucru”, ne-a declarat Viorica Tătaru, directorul Centrului de Plasament 8 din Bacău. Reprezentanții centrului de plasament spun că decizia de a li se găsi, pe timpul verii, o variantă de serviciu a fost luată și pentru a li se asigura copiilor o ocupație, dar și pentru a răspune solicitărilor lor. „Nu este o formă de exploatare, așa cum au interpretat o parte dintre cei care au auzit că tinerii muncesc, ci este o formă de terapie ocupațională. Acești copii, poate mai mult decît cei din familie, care au un sprijin, trebuie ajutați să se integreze în societate. Trebuie să conștientizeze valoarea banului, a lucrurilor pe care le au și să știe să se descurce la un loc de muncă. Consider că este o variantă foarte bună ca ei să meargă în cadru organizat la un serviciu și pot spune că am găsit o înțelegere foarte mare din partea conducerii Holdingului Agricola Internațional, care a i-a acceptat pe copii să muncească”, a mai spus directorul Tătaru.

De cînd au început să muncească, între tinerii din centrul de plasament s-a dezvoltat o reală competiție, iar cînd necesarul de muncitori este mai mic, nemulțumirea celor care nu prind un loc în echipă este foarte mare. „Vreau să muncesc ca să am și eu un ban al meu. Îmi trebuie ca să-mi iau haine cum se poartă, încălțăminte sau lucruri pentru igeină. De unde din altă parte să-i am, dacă nu muncesc ? De vreo cîteva zile ștergem conserve, iar mai înainte am triat conservele. Nu este deloc greu”, afirmă Veronica Marin, o tînără de 18 ani vopsită blond la păr și destul de sărăcăcios îmbrăcată.

Aproape de ora opt, curtea se mai golește, pentru că tinerii care lucează la Carbac pleacă deja spre locul de muncă. Cei care merg la abatoare și la ferme mai au de așteptat, pentru că autobuzul care îi duce nu a ajuns încă. Discuțiile devin mai aprinse în rîndul lor, pentru că zilele acestea cei care au vechime „în muncă” trebuie să încaseze primii bani. „Am văzut niște pantofi marfă într-un magazin. Am vorbit cu vînzătoare să mi-i țină și să nu-i vîndă pînă iau banii. Erau ieftini și frumoși, de asta vreau să-i iau pe ăia”, le destăinuie pontul colegilor de echipă unul dintre tineri.

Cu puțin înainte de ora 9,00, autobuzul parchează în fața centrului, iar tinerii se îngrămădesc să se urce. În curte mai rămîn cîțiva tineri, care ieri nu au prins un loc în echipă. Vremea e la fel de mohorîtă ca în urmă cu o oră și jumătate, iar starea de sprit a celor care au rămas, diametral opusă de a petrecăreților din autobuz. Pentru cei plecați la muncă, la finalul zilei se vor mai aduna ceva bănuți în buzunar. Pentru ceilalți se anunță încă o zi fără nimic important de făcut. Cu încă o telenovelă, o poveste frumoasă urmărită pe nerăsuflate, dar cu marele regret că viața reală este departe de cea din film. (Costinela BREAHNĂ)