Organizațiile cooperatiste pot beneficia de facilități din partea autoritaților locale, în cazul asocierii cu consiliile locale de pe raza lor teritorială, în scopul organizării, în mediul rural și urban, a magazinelor „Economat” sau a unor sectoare de tip „Economat” în unitățile comerciale existente. Hotărîrea a fost adoptată ieri de Guvern și a fost comunicată de Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație. Programul Social al Guvernului prevede ca, pînă la sfîrșitul anului, să fie înființate încă 243 de magazine „Economat”, urmînd ca în primul semestru din 2003 să mai apară alte 300 de magazine de acest tip, dintre care cel puțin zece la Bacău.
La sfîrșitul lunii septembrie 2002, existau 345 magazine „Economat”, dintre care 31 au fost înființate de consiliile locale, 240 de societățile comerciale, iar 74 în asociere. Pe raza județului au fost deschise 17 magazine de tip eoconomat: 15 în municipiul Bacău și cîte unul la Buhuși și Moinești. Conform Programului Social, numărul de beneficiari ai facilităților oferite prin aceste magazine trebuie să acopere, pînă la 30 iunie 2003, un procent de 75% din totalul persoanelor defavorizate (peste un milion de persoane). În județul Bacău cooperația deține foarte multe spații construite la ordin înainte de 1989 și care acum sînt dezafectate din cauza ineficienței economice. Cele mai multe imobile, în mediul rural, ar putea să le pună la dispoziție Federalcoop Bacău, care, dealtfel, și-a arătat disponibilitatea în acest sens încă de anul trecut. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns