Pregatirea orasului pentru sarbatorile de iarna este in toi. Inca de la sfirsitul lunii octombrie, angajatii de la Directia de Servicii Publice din cadrul Primariei Bacau au inceput sa instaleze ornamentele din ceilalti ani, pe anumite strazi din oras.
„Sintem in grafic, pentru ca in acest an ne-am apucat mai devreme, din cauza numarului redus de salariati. Lucram pe doua fronturi. Montam atit ornamente din anii anteriori, pe care le-am reconditionat, le-am adus modificari, cit si instalatii noi. Am avut un buget de 200.000 de lei si am preferat sa cumparam materialele si sa confectionam ornamentele in atelierul nostru, pentru ca asa am iesit mult mai ieftin decit daca am fi cumparat altele noi”, a declarat Viorica Marcu, directorul Directiei de Servicii Publice.
Angajatii Directiei au ornat deja strazi precum 9 Mai, Marasesti, Vasile Alecsandri, Oituz, Parcul Catedralei si Parcul Trandafirilor (partial), cu ornamente vechi. Totodata, s-au stabilit si locatiile unde se vor monta instalatile noi: piateta din fata Casei de Cultura, podul Letea, podul peste Bistrita de la Serbanesti, strazile Razboieni si Republicii. In acest an, bradul de Craciun va fi montat tot in piateta.
Acesta va fi confectionat pe schelet metalic, imbracat in cetina de brad, dupa model „eco”, renuntindu-se astfel la brazii taiati. El va fi ornat diferit fata de anul trecut. (C.T.)
Lasă un răspuns