„Ne bucurăm ori de câte ori venim cu vești bune pentru tine. Vei beneficia de un preț mai mic” – așa începe o notificare transmisă de furnizorul de energie E.ON clienților cărora urmează să le expire contractul. Noua ofertă nu conține însă tarife mai mici așa cum compania recunoaște, într-un răspuns pentru HotNews.ro.
Maria, o pensionară de 70 de ani, locuiește într-o comună din județul Sibiu. Recent, ea a primit o notificare de la furnizorul ei de gaze, E.ON, care sună în felul următor: „Dragă client, ne bucurăm ori de câte ori venim cu vești bune pentru tine. În condițiile în care, în prezent, prețul final cu TVA al gazelor naturale din contractul tău este de 0,72778 lei/kWh, adică mai mare decât prețul din plafon față de care ne raportăm în acest moment, noi dorim să îți oferim un preț final cu TVA mai mic (aceste cuvinte sunt îngroșate în ofertă – n.r.), adaptat la nivelul ofertelor actuale E.ON”.
Comunicarea de vești bune către consumator continuă:
„Astfel, prin prezenta notificare îți propunem modificarea contractului de furnizare cu un nou preț final cu TVA al gazelor naturale, aplicabil din 15.05.2024. Te asigurăm că până la 31 martie 2025, prețul tău facturat nu va depăși valoarea de 0,31 lei/kWh cu TVA și toate costurile și tarifele reglementate incluse”.
Câteva rânduri mai jos, compania insistă: „Ce se schimbă pentru tine? Vei beneficia de un preț final cu TVA mai mic al gazelor naturale, adaptat la ofertele noastre actuale”.
Pentru că nu a înțeles ce este cu toate acele cifre, Maria i-a trimis oferta fiicei sale, care a comparat-o cu facturile anterioare și a văzut că tot 0,31 lei plătea și până acum. De altfel, este plafonul pe care toți consumatorii casnici din România îl plătesc din 2022 încoace, indiferent de prețul din contract.
„O să plătiți de fapt aceiași bani”
„Evident, când am citit oferta, am crezut ca e vorba de vești bune în mod concret, respectiv că oferta de preț e una mai bună decât ce avem în prezent – nu față de ce e în contract, ci față de ce plătim de fapt după aplicarea plafonării. Veștile așa-zis bune însă s-au dovedit a fi însă „o să plătiți de fapt aceiași bani”, ceea ce nu justifică un enunț de tipul „venim cu vești bune”, spune Cristina, fiica Mariei.
Și alți clienți au primit notificări similare. Unul dintre ei a trimis un mail redacției noastre, întrebându-ne: „S-a modificat ceva de primesc o ofertă atât de bună?”.
Expert: Este o înșelătorie
„Atâta vreme cât factura lor nu scade, este evident o înșelătorie, oamenii sunt înșelați de acea sintagmă „venim cu vești bune”. Compania de fapt compară prețul din contract, pe care oricum nu l-a plătit nimeni, cu prețul din plafon. Este un artificiu de marketing la care apelează pentru a-și ține clienții”, a afirmat, pentru HotNews.ro, Dumitru Chisăliță, expert în energie.
E.ON: Momentan, factura nu va scădea
HotNews.ro i-a rugat și pe reprezentanții E.ON România să detalieze care este vestea bună din oferta lor.
„Considerăm că scăderea prețului contractual este o veste bună în perspectivă, chiar dacă momentan scăderea nu se reflectă într-o scădere a facturii propriu-zise pentru același consum. În măsura în care prețurile din piață vor păstra trendul actual există perspectiva scăderii graduale, sub plafon, a prețurilor contractuale”, au arătat oficialii companiei.
Din punctul de vedere al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), oferta trimisă de E.ON respectă prevederile legale, atâta timp cât conține prețul din plafon, se arată într-un răspuns la solicitarea HotNews.ro.
Margareta Luncanu a zis
Suntem fffff nemultumiti ca nu vine nimeni de la e-on sa citeasca contoarele consum casnic, nu primim la timp facturile motiveaza ca sunt defecti satelitii de citit automat de catre ei.Pe str Fantanitei comuna Secuieni jud Bacau ne obliga sa platim la 6 luni cand nu dovedim cu pensiile.
Va multumim , daca mesajul meu a avut ecou va rog sa imi lasati un raspuns.
Relu a zis
La tara asa se face, factura e la 6 luni. La oras, la capitala regionala, treaba se schimba. Dvs la tara nu platiti apa, aveti fantani si apa la discretie. La capitala regionala apa se plateste chiar si cand nu curge cate o saptamana.
Dragos a zis
Oare ce face ANPC Bacau, ANRE sau alte instituții ale statului, ce au în competenta soluționarea unor astfel de cazuri. Eon are astfel de metehne și pe buna dreptate procedează în acest mod atâta timp cât nu sunt sancționați de ANPC. Ex. În urma cu 4 ani Eon mi-a promis un preț mai mic fata de vechiul furnizor și bineînțeles ca nu a fost asa. M-am sesizat după ce mi-a fost emisa factura pe 3 luni, ocazie cu care am constatat ca am plătit cu 70 lei mai mult fata de cat as fi plătit la vechiul. Am sesizat ANPC Bacau, dar asa cum am spus nici nu m-au băgat în seama. Le-am explicat ca e vorba de o înșelăciune pentru ca nicio persona normala la cap nu-și schimba furnizorul pentru a plăti mai mult. Cum se zice am avut noroc ca acel consum a fost înregistrat primăvara și nu iarna, prejudiciul era de 3 ori mai mare.
Bla a zis
Călare pe EON măcar prin semnale de alarmă din presă , alt mod să te bați cu giganții ăștia nu este !!!
Costel Dramaturgul a zis
Este o stare de normalitate.
In tara asta plina d epoliticieni, functionari si servicii hamesiti toti, preocupati doar sa suga sangele romanilor, cine sa mai aibe grija lor?
Educatia e praf, sanatatea si mai rau, alimentele de cea mai proasta calitate la preturi exorbitante fata de veniturile romanilor, la fel stam si la capitolul energie…precum infrastructura de drumuri.
Noroc ca mai sunt jurnalisti curajosi si trag semnale de alarma…
Proasta politica si la E-on in loc sa atraga prin servicii si produse adaptate la veniturile romanilor incearca marea japca nationala…ca si politicienii..
Alex a zis
Atentie si la „oferta” lor cu centrala in rate care e la un suprapret de vreo 2 ori si jumatate fata de pretul original al centralei si atenție si la „oferta” cu platitul unui „leut si jumatate” pe zi pentru suport in caz de defectiune. Daca faceti calculul, veti vedea ca veti plati mai mult pe abonamentul asta decat pe pretul unei potentiale interventii (care era limitat anul trecut la vreo 450 de lei).
Adevarul e ca,in ultimii ani, tot ce are legatura cu Germania pare o mare teapa. S-a cam ales praful de reputatia lor!