Pacea provizorie

Mihai BUZNEA

Marile confederații sindicale s-au trezit din letargie și au declanșat ofensiva de toamnă-iarnă, după ce au constatat ceea ce știa cam toată lumea: anume, că pactul social a ținut, totuși, prea mult. Astăzi, toate prefecturile din țară vor fi pichetate între orele 10 – 12 de grupuri de cîte două sute de sindicaliști alcătuind un mozaic de reprezentări. Obiectul revendicărilor îl constituie plafonul minim al salariului pe economie, pe care Bogdan Hosu&Co și-l doresc ridicat la 540 de lei noi. Guvernanții susțin că această creștere ar da peste cap obiectivele strategice pe anul viitor, lovind direct în punctele nevralgice, precum inflația. Patronatele fiind dispuse să aleagă calea de mijloc. Sindicatele spun că-i prea puțin și își susțin platforma, alături de solicitările privind implementarea de programe reale de protecție socială. Paradoxul este acela că fiecare dintre cei trei parteneri de dialog arbitrat de Ministerul Muncii are dreptate! Cum să ajungi, în aceste condiții, la o soluție care să-i satisfacă pe toți?!
Negocierile anterioare și întîlnirea de zilele trecute cu primul-ministru s-au soldat cu rezultate în coadă de furculiță. Ca de altfel, și cele antamate la începutul acestei săptămîni. Lucrurile au rămas în stand by, astfel că împăcarea și liniștea mult dorite mai trebuie să aștepte. Protestele sindicaliste au toate șansele și motivele să se amplifice, putînd ajunge pînă la declanșarea grevei generale. Tocmai asta ne-ar mai lipsi?!, exclamă pesimiștii, fiindcă în rest avem de toate, inclusiv creșteri spectaculoase de prețuri pe post de cadouri în luna sărbătorilor de iarnă. Același lider sindical marcant Bogdan Hosu se dovedește extrem de intransigent, amenințînd chiar că el și colegii săi vor monitoriza atent ședințele Parlamentului urmărind modul cum se va vota legea creșterilor salariale pentru ca, mai apoi, la alegerile viitoare, să poată avea grijă de „clienții” lor prin orientarea electoratului sindicalist la urne.
Se pare, așadar, că s-a cam dus vremea acelui „dolce farniente” și sindicatele vor să revină pe redute. Cum se va încheia această nouă demonstrație de forță rămîne să vedem. Cert este că, în ultimii doi ani cel puțin, costul vieții a luat-o cu mult înaintea veniturilor salariale ale majorității celor ce trăiesc din munca lor. Și, din nou se pare, în disonanță cu posibilitățile efective. Un recent comunicat al autorității naționale de statistică ne spune că productivitatea muncii în industrie a crescut, în acest an, cu aproape 11 la sută, ceea ce înseamnă o importantă resursă de venituri și susținere salarială. Redistribuirea ei și punerea de acord cu politicile salariale ne apar, așadar, într-o lumină de moralitate socială și echitate reală. Ce finalitate vor avea aceste demersuri sindicale este o chestiune de dialog partenerial continuu, dar cunoscute fiindu-ne fermitatea, spre a nu spune rigiditatea părților implicate, ne putem aștepta la situații nu tocmai plăcute. Sperăm ca evoluțiile imediate, ca și cele viitoare, să nu ne confirme rezervele. Un argument ar putea fi înțelegerea consemnată în cursul zilei de luni, cînd demersurile și dialogul Guvern – Patronat – Sindicate s-au soldat cu o pace provizorie: 500 de lei salariul minim de la 1 ianuarie și 540 de lei – de la 1 iulie anul viitor; aceasta, dacă condițiile o vor permite. Ce va să fie?! Răspunsul, în vară, cînd va fi bine și cald…inuu, dar cunoscute

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!