Pacienți pleacă din spital să petreacă Revelionul acasă

Redacția Ziarul de Bacău

Pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență au început să părăsească unitatea pentru a petrece Revelionul alături de cei dragi. Conducerea principalei unități medicale din județ preconizează ca noaptea dintre ani să fie sărbătorită în spital de aproximativ 700 de bolnavi. „Dintre aceștia, 100 sînt copii, 30 din secția de Boli Infecțioase copii și 70 de nou-născuți de la Neonatologie”, ne-a declarat Natalia Jicmon, director de îngrijiri la Spitalul Județean. Media de bolnavi din spital s-a redus simțitor, aproape la jumătate, de obicei fiind ocupate de către bolnavi cam 1.200 de paturi. Medicii se așteaptă însă ca după revelion să se confrunte cu o avalanșă de pacienți care se vor prezenta la consultații la serviciul de Urgențe al spitalului. De aceea, ei îi sfătuiesc pe băcăuani să nu consume mîncare și alcool în exces, mai ales dacă știu că au probleme de sănătate. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.