Coalitia 2012 pentru Alegeri Corecte a inaintat astazi, 19 octombrie 2011, liderilor partidelor politice parlamentare o scrisoare prin care propune incheierea unui parteneriat care vizeaza asigurarea unui proces electoral corect in Romania pentru alegerile din 2012.
Pactul pentru Alegeri Corecte si Transparente are ca obiectiv respectarea bunelor practici electorale si interzicerea cumpararii voturilor. De asemenea, Coalitia invita liderii partidelor politice sa-si asume
construirea si aplicarea unui Cod de conduita pentru candidati, care ar permite eliminarea din cursa electorala a celor care vor utiliza mijloace ilegale si imorale.
Acest acord vizeaza elaborarea in parteneriat a unui mecanism de investigare a sesizarilor de nereguli sau ilegalitati, menit sa conduca la transparentizarea procesului electoral. In plus, Coalitia 2012 considera
importanta colaborarea cu partidele si formatiunile politice in sensul elaborarii sau consolidarii unor acte normative prin care se vizeaza cresterea performantelor electorale si respectarea normelor democratice.
Coalitia 2012 este constituita din cinci organizatii neguvernamentale – ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei (AW-AMP), Asociatia Pro Democratia (APD), Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii – Romani CRISS si Transparency International Romania (TI-Ro).
Lasă un răspuns