Dr.ing. Florin ACATRINEI
producător pomi altoiți
www.pomaltoi.ro
Mărul este atacat și de așa-zisul „păduchele lânos”, denumit științific Eriosoma lanigerum. A se înțelege că păduchele nu este bun pentru lână, ci poartă această denumire populară deoarece femelele au pe jumătatea posterioară a corpului o secreție ceroasă, albă și filamentoasă. Filamentele ajung la 3 – 4 mm lungime, fiind duble față de lungimea corpului insectelor (1,9 – 2,1 mm). Acest fapt determină, mai ales toamna, când păduchii se adună în colonii spre baza coroanei, să apară ca o lână albă strălucitoare crescută pe trunchi și sub ramurile groase, preferând zonele cu calus format pe vechile tăieturi.
Este originar din America de Nord, dar a intrat în Europa de foarte mult timp (1787). Ca dăunător de carantină s-au luat, în România, măsuri drastice de eliminare, înainte de 1990. Aproape că se reușise, dar după abandonarea plantațiilor și prin lipsa efectuării tratamentelor a ajuns să fie din nou prezent în plantațiile de măr, mai ales acolo unde nu se efectuează corespunzător tratamentele. Este unul dintre cei mai periculoși dăunători ai mărului, atacul lui ducând la debilitarea pomilor și chiar uscarea acestora. Dăunătorul are și femele aripate care apar în lunile iunie – iulie și care prin zborul pe alți pomi măresc aria de atac.
Iernează în stadiul de larvă la primele vârste pe rănile și crăpăturile scoarței ramurilor, tulpinilor, a coletului și pe rădăcinile pomilor. Primăvara, la temperaturi de peste 5 – 6 grade C, încep a se hrăni, iar în 7 – 15 zile se transformă în femele aptere (fără aripi). Acestea depun partenogenetic, într-un interval de 10 – 15 zile, până la 150 de larve. Astfel, se dezvoltă în cursul unei perioade de vegetație 8 – 10 generații. În a doua jumătate a lunii august apar și formele sexuate (masculi și femele), care depun ouă de iarnă, dar care în condițiile din România nu rezistă la frig, rezistența fiind asigurată de larvele hibernante. Toamna, începând cu luna septembrie, coloniile de păduchi se grupează mai mult spre baza șarpantelor, pe tulpină și colet, prezența dăunătorului fiind mult mai evidentă, când și tratamentul de combatere poate fi cel mai eficient.
Atacul păduchelui lânos se manifestă prin sugerea sevei pomilor de pe organele atacate. Prin substanțele secretate în procesul de hrănire, țesuturile sunt distruse ca și cum ar fi roase, rămân răni deschise, adânci, cu suprafețe rugoase și au loc hipertrofieri de țesuturi. Circulația sevei este stânjenită, creșterea diminuată, iar pe răni se pot instala și alte boli sau dăunători. Ramurile atacate se debilitează și cu timpul se usucă. Atacul se poate generaliza în condiții climatice favorabile la întregul pom. În iernile geroase o mare parte din larvele hibernante adăpostite în coroana pomilor sunt distruse. Larvele adăpostite pe coletul pomilor și pe rădăcini vor fi mai bine adăpostite la ger atunci când este zăpadă.
Combaterea acestui periculos dăunător ridică probleme, din cauza rezistenței lui la insecticide, fiind necesare dozele maxime omologate ale insecticidelor și, totodată, administrarea bine a soluției, până la îmbăierea pomului, deoarece insectele sunt bine adăpostite în rugozitățile create în urma atacului, pe ramuri, colet și rădăcini. Aceste tratamente de îmbăiere sunt posibile a se efectua și vor da și cele mai bune rezultate în combaterea dăunătorului, primăvara la dezmugurit, când larvele hibernante își încep atacul, și toamna, în octombrie, după recoltarea fructelor, când coloniile ocupă mai mult baza coroanei pomilor, fiind mai aproape de diuzele de pulverizare ale pompelor de stropit și fiind posibilă utilizarea unor doze mai mari de insecticid. La dezmugurit, vor da rezulzate bune insecticidele combinate cu uleiul de parafină (Confidor Oil, Nuprid Oil, Mospilan Toil) care vor avea efect de combatere și la alți dăunători prezenți în coroana pomilor la acel moment (ouă de acarieni, afide, păduchele de San Jose). Toamna, la semnalarea prezenței coloniilor de păduche lânos, se va face un tratament special, prin îmbăierea pomilor (cu cantități mari de soluție la hectar și cu doze maxime de insecticid), utilizându-se insecticidele Novadim, Pyrinex, Reldan etc.
Tratamentele în timpul vegetației se vor efectua pe scheme de combatere integrată, urmărind ca la un tratament să cuprindem în combatere un număr cât mai mare de boli și dăunători. La prezența păduchelui lânos tratamentele cu insecticide la soiurile de măr de iarnă se vor efectua până la sfârșitul lunii august.
Th. Cosofret a zis
As dori sa va pot contacta. Este important pentru mine. Exista o poza
cu ramuri infestate?