~2 min lectură 0 comentarii

Pădure decimată de hoți

Redacția Ziarul de Bacău

S-au trezit cu noaptea-n cap și au descins în pădurea Ocolului Silvic Zeletin cu intenția de a tăia ilegal copaci. Este vorba despre Mihai B., în vârstă de 37 ani, și Iulian T., de 24 ani, cărora polițiștii din cadrul Postului de Poliție Glăvănești le-au luat urma. Cei doi bărbați au fost prinși în flagrant după ce apucaseră să taie mai mulți copaci. Lemnul, în valoare de 250 lei, a fost ridicat în vederea confiscării, iar cei doi făptași au fost sancționați contravențional. Mihai B. are de plătit o amendă de 2.000 lei, iar Iulian T. a fost amendat cu 1.000 lei.

Un oneștean condamnat la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a ajuns după gratii. Polițiștii de investigații criminale l-au prins pe Ovidiu P., în vârstă de 33 ani, și au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Onești. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Doi tineri din comuna băcăuană Odobești s-au ținut de găinării și s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat. Vergil P., 55 de ani, din comună, a sesizat poliția că i-au fost furate din gospodărie peste 11 păsări. În baza reclamației păgubitului, polițiștii au făcut cercetări și au stabilit că autorii sunt doi minori în vârstă de 17 ani. Polițiștii au extins cercetările și au stabilit că, în aceeași noapte, cei doi tineri au mai furat 12 găini din gospodăria consătencei Eugenia M., 73 de ani. Făptașii au fost duși la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele lor a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat.
Ramona IONESCU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.