Pădurile băcăuane sunt pe mâini bune. Peste 70 de copii au participat la concursul „Voluntar pentru pădure”

Gabi MIHAI

Ieri, 5 decembrie, sala de teatru de la Palatul Copiilor Bacău a fost plină ochi. Copii din întreg județul, dar și din “vecini”, au participat la concursul județean de ecologie “Voluntar pentru pădure”, care a promovat voluntariatul și rezolvarea problemelor de mediu prin cunoașterea și protejarea ecosistemului de pădure, prin acțiuni de voluntariat.

voluntar-pentru-padure
Concursul „Voluntar pentru pădure”

Concursul a fost inițiat de Cercul de Ecologie de la Palatul Copiilor Bacău și realizat în parteneriat cu Catedra Alimentație de la Colegiul ”Grigore Antipa” din Bacău. Fondurile necesare premierii copiilor au fost asigurate de Direcția Silvică Bacău, sponsorul concursului. Juriul, format din reprezentanți ai Direcției Silvice Bacău, Agenția de Mediu Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și profesori de specialitate a evaluat 75 de prezentări tematice și filme ecologice având ca subiect protejarea pădurii și exploatarea sustenabilă a acestui generos și folositor ecosistem.

Tema concursului a stârnit interesul elevilor din întreg județul Bacău dar și din alte trei județe ale României. ”S-a pus accent în evaluarea lucrărilor elevilor pe prezentarea exemplelor practice de implicare în protejarea pădurilor, pe utilizarea de informații științifice pertinente și a fotografiilor originale dar și pe utilizarea instrumentelor TIC moderne în realizarea materialelor. Astfel, elevii au fost stimulați să învețe să utilizeze aplicații din registrul instrumentelor web 2.0, disponibile gratuit pe internet. Am urmărit astfel prezentări făcute cu aplicații ca ”Prezi”, ”Animoto”, ”Emaze”, multe filme interesante postate pe canale ”Youtube”” ne-a relatat dna prof. Nela Dumea, inițiatorul proiectului.

Delicii culinare inspirate din pădure

Efortul elevilor prezenți la activitate a fost îndulcit – la propriu, de delicioasele produse culinare realizate de elevii voluntari ai Colegiului ”Grigore Antipa” Bacău. ”22 de elevi au muncit ieri pentru a realiza dulciuri proaspete în forme de ciupercuțe, mușuroaie de cârtiță, litieră de stejar, căsuțe de pădurar și alte forme inspirate de pădure. Multe din ingredientele folosite la realizarea produselor culinare au fost produse ale pădurii, cum ar fi: alune, zmeură, mure, ciuperci, etc.” ne-a precizat și d-na prof. Cristina Taraș de la Colegiul ”Gr. Antipa”, partener în proiect.

Pe termen mediu și lung rezultatele unui astfel de proiect, ce se va derula an de an, ar trebui să se materializeze în creșterea participării la acțiuni de voluntariat, în păduri mai îngrijite, lipsite de deșeuri, creșterea suprafețelor împădurite, exploatare durabilă a resurselor dar și în conștientizarea tuturor beneficiilor pe care le aduce în viața noastră existența pădurilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.