Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a organizat recent o noua rundă de discuții pentru definitivarea proiectului legislativ aferent procesului de descentralizare. La întâlnirea cu viceprim-ministrul Liviu Dragnea au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale. În urma discuțiilor, au fost stabilite noi propuneri pe care MDRAP le va include în proiectul legislativ, respectiv transferul la nivel local a următoarelor atribuții și instituții, gestionate în prezent de ministere: activele Ministerului Tineretului și Sportului din categoria săli de sport, tabere etc și activele Ministerului Educației Naționale (cluburi de elevi, palatele copiilor etc.). S-a mai convenit ca serviciile de Ambulanță să nu fie descentralizate, iar în ceea ce privește agențiile de ocupare a forței de muncă și agențiile pentru prestații sociale, să se ia o decizie în viitor.
Pentru anul 2014, sumele prevăzute în bugetul fiecărui minister pentru instituțiile și atribuțiile care vor fi descentralizate să fie prevăzute distinct, ca anexe la bugetul de stat, astfel încât, odată cu transferul instituției la nivel local, să poată fi realizat și transferul surselor de finanțare.
Pentru anul 2015, vor fi stabilite prin act normativ, pe parcursul anului viitor, costuri-standard pentru fiecare atribuție descentralizată, astfel încât, în fiecare an, prin bugetul de stat să fie asigurate sumele respective.
Claudiu TĂNĂSESCU
ion a zis
Cu aceasta ocazie , poate il inlocuiti si pe Ghiciusca -traseistul ( a se citi si securistul !) de la conducerea clubului elevilor!