Pălitura de osândă

Cum-necum, din când în când, iată că mai avem parte şi de câte-o acadea pe băţ îmbrăcată în ciocolată, în locul bomboanelor verzi de-un leu suta de grame. Fotbalul românesc se pregăteşte de nuntă, Naşu divorţează, i-a ajuns cât a făcut, plus o promisă şi grasă rentă viageră, mirii se-nghesuie la altar de mai să-l ia cu asalt declarând pe-ntrecute că ei nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase, fiindcă nici măcar n-au gustat din ghiveciul penal care îi aşteaptă pe masa pusă. În caz de adjudecare a fotoliului lider.

Şi totuşi, se bagă la înaintare, cu capul înainte, fiecare socotindu-se îndreptăţit să marcheze pe tabela de scor a voturilor. Treaba lor dacă vor să se-mbete cu apă rece, fiindcă lozul câştigător fiind atât de dolofan s-ar putea să fi fost deja tras şi ţinut la fereală.

Cum spuneam, e treaba lor, şi nu a noastră. Noi vrem fotbal adevărat, circul (alegerilor la FRF) îl avem, promisiunile şi jurămintele de credinţă curg precum atacurile în valuri la poarta adversă, întâlnirile cu catindaţii se-nmulţesc şi aşteptăm doar confruntarea finală, până la care mai avem doar de-o pasă în adâncime.

Ce-i mână pe ei în luptă, pe cei şase-şapte rămaşi în cursă, din cei opt însrişi pe foaia de arbitraj? Formulând întrebarea, risc să fiu acuzat de o retorică ieftină. Să fim sinceri, e vreun chibiţ, mă rog – vreun fan al jocului cu baronul rotund, care să nu râvnească la binefacerile de capo di tutti capi al fotbalului românesc?! Lefuri gheboase, de mai să nu-ncapă în carduri, deplasări mocca în străinătăţi, distracţie pe bandă rulantă la meciuri, pe care plebeii trebuie să le plătească pentru a le vedea. Şuste cât cuprinde, pile şi relaţii, protocoale cu folcloriste şi câte altele. Performanţe? Mai mult nema, decât ja! C-aşa-i treaba, în orice competiţie nu pot fi decât un câştigător şi-un învins. Un rol cu care ne-am obişnuit de mult. Ca o predestinare.

Oricum va fi, orice s-ar întâmpla, un nou preşedinte la FRF. Cu alte cuvinte, şi un nou început de drum. Justificare pentru a ne mai împinge aşteptările preţ de niscai ani, cu schimburi de mentalităţi, de generaţii şi de programe. Iar în ăst răstimp, gustul mierii va fi pe buzele noilor conducători. Un gust nealterat de sindromul inapetenţei. Şi pe care păliturile de osândă îi vor ocoli.

Faulturile sunt doar pentru actorii de pe scena gazonată.