Ziua de duminică, 26 decembrie, va fi una de excepție pentru băcăuanii iubitori ai tradițiilor și obiceiurilor populare moldovenești. Cu începere de la ora 16.00, în Piața Tricolorului va avea loc o paradă a datinilor la care vor participa colecțiile de obiceiuri populare ale unor localității care au dat un farmec aparte ani de-a rîndul orașului în prag de Crăciun: cerbii cu capre de la Vultureni, ceata urșilor de la Leorda – Comănești, căiuții și caprele de la Pîrjol, capra de la Sănduleni, capra de la Răchitoasa și frumosul de la Balcani. Spectacolul obiceiurilor și tradițiilor de iarnă va continua și luni, 27 decembrie, pe aceeași scenă din Piața Tricolorului, cu formații din Lipova (bumbioru), Orbeni (caii), Berzunți (capra), Albele – Bîrsănești (capra), Berești Tazlău (capra), Dofteana (ceata urșilor). Sărbătoarea se va încheia cu un recital de muzică populară în interpretarea cunoscutei artiste Viorica Flintașu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.