Foarte des auzim despre „paradisurile fiscale”, dar foarte puțină lume știe ce înseamnă cu adevărat această noțiune. Sau cea de „offshore”. Cele două noțiuni au o legătură între ele, dar pot funcționa și independent. Tendința de a căuta căi și mijloace de diminuare a impozitelor s-a manifestat dintotdeauna, iar în Occident chiar funcționează firme care te ajută să dai cît mai puțin statului. Există numeroase metode prin care se poate realiza micșorarea impozitului datorat. Arma cea mai eficientă și, în acelaași timp, legală, este compania offshore.
Offshore – desemnează o companie care nu desfășoară activitate comercială în țara în care a fost înmatriculată. O asemenea firmă nu realizează deloc venituri din țara de rezidență.
Ioan Cantăr, expert contabil, spune că „prin paradisurile fiscale întelegem acele state care conferă condiții de impozitare foarte favorabile companiilor offshore, deci o firmă offshore este scutită de impozit nu pentru că este offshore, ci pentru că este un offshore într-un paradis fiscal”. Acest regim de fiscalitate este riguros reglementat de lege. Deci aceste companii nu plătesc impozit, în deplină legalitate.
Avantajele care decurg din statutul de offshore al unei companii dintr-un paradis fiscal se pot clasifica în două categorii: avantaje legate de sarcinile fiscale și avantaje conexe.
Avantajele fiscale sînt foarte simple și ușor de înțeles. Profitul acumulat de aceste companii offshore se impozitează în statul de rezidență, iar aceste state fie nu aplică nici un impozit pe profitul obținut, fie acest impozit este foarte mic, de cel mult 5 la sută.
Avantajele conexe sînt acelea că firma poate dispune liber, fără nici o îngrădire, de rezervele sale valutare, evitînd astfel pierderile datorate diferenței de curs. În majoritatea paradisurilor fiscale nu este obligatorie ținerea nici unei contabilități.
În toate paradisurile fiscale, regimul ușor de impozitare este garantat prin lege. De exemplu, în Insulele Virgine Britanice, legea generală a impozitului din 1984 stabilește că firmele offshore nu trebuie să plătească nici un impozit, indiferent care este valoarea profitului, cifra de afaceri sau a capitalului social. Singura obligație a acestor companii este plata unei taxe fixe de 300 de dolari. În Bahamas și Belize, această taxă anuală este de 100 de dolari, în Panama 150 de dolari. „Aceste sarcini fiscale sînt mult mai ușor de suportat decît impozitul pe profit de 30-50% impus de țările europene”, spune Cantăr.
Din punctul de vedere al obligativității ținerii contabilității, firmele offshore pot fi clasificate în două categorii. Prima – companii care nu trebuie să țină nici un fel de contabilitate. Acest lucru este garantat prin lege. În aceste paradisuri fiscale, unde funcționează acest sistem, companiile offshore sînt obligate doar la plata unei taxe fixe (Bahamas, Belize etc.)
În alte paradisuri fiscale, companiile offshore sînt obligate la ținerea contabilității. De exemplu, Irlanda, Cipru, Uruguai etc.
Identitatea proprietarilor/directorilor nu poate fi descoperită din registrele publice, pentru ca aceste date nu trebuie comunicate autorităților, ca în Bahamas, Belize, Insulele Virgine. În Panama, în registrul comerțului se înregistrează numai datele de identitate ale directorilor, dar nu și ale proprietarilor.
La utilizarea directorilor/proprietarilor nominalizați se recurge atunci cînd adevarații proprietari, directori, doresc ca numele lor să nu apară în actele constitutive ale firmei. În aceste situații, una sau mai multe persoane acceptă – contra cost – să fie trecute în actele constituitive. De obicei, funcționarii nominalizați apar numai în actele constituitive. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns