• a afirmat scriitorul Victor Mitocaru, un apropiat al ziaristului Stelian Nanianu, care s-a stins din viață la finele săptămînii trecute • iată cîteva impresii de la oameni de cultură care au lucrat de-a lungul timpului cu Stelian Nanianu
L-am cunoscut acum cîteva luni, la unul dintre birourile din sala de lectură a Bibliotecii Județene, unde citea cu zel din cîteva publicații băcăuane, pentru a întocmi o lucrare despre ziariștii Bacăului. Avea un zîmbet generos, care ascundea, aveam să aflu mai tîrziu, o boală ce l-a măcinat pînă în clipa morții. Vorbea mai greu, dar era foarte deschis și lipsit de orice urmă de meschinărie ori ipocrizie sufletească. Cine a fost însă Stelian Nanianu? Chiar dacă cuvintele în astfel de situații sînt de prisos, îi lăsăm să vorbească pe cîțiva dintre cei care l-au cunoscut.
Scriitorul Sergiu Adam: „Mi-e foarte greu să rememorez acum personalitatea lui Stelian Nanianu și nenumăratele întîmplări pe care le-am trăit împreună. L-am cunoscut înainte de apariția revistei Ateneu. Era un tînăr foarte talentat. Cînd s-a înființat revista, a devenit secretar general de redacție. Era foarte priceput în elaborarea graficei publicației dar, în același timp, și un reporter și foarte bun coleg. Moartea lui m-a îndurerat profund”.
Scriitorul Vasile Sporici: „Am avut privilegiul, înainte de ’64, să colaborăm la ziarul regional, unde Nanianu și-a făcut practica de student la ziaristică. Redactorul șef al ziarului mi l-a încredințat pentru o deplasare pe teren, la Podu Turcului. Era un ziarist înnăscut, și nu făcut. Avea în sînge nervul de reporter. Nu prea aveam ce să-l învăț. După aceea am colaborat și în redacția „Ateneului”, încă de la înființare, și m-am convins că nu e doar un bun reporter, ci și un excelent secretar de redacție de revistă culturală. Avea realmente talent și era îndrăgostit de meseria lui. Cînd a ieșit la pensie am fost triști cu toții. Am aflat că își continua activitatea de ziarist încercînd să scrie o monografie a publicisticii din zonă. I-au lipsit doar cîteva luni să o ducă la bun sfîrșit, adică să o tipărească. Acest lucru se va putea face atunci cînd se vor găsi mijloacele financiare pentru finalizarea ei. Va fi ultimul lui gest colegial și profesional făcut pentru noi, care ne-am dedicat cuvîntului scris”.
Scriitorul și muzeograful Victor Mitocaru: „Mă leagă de Stelică buna vecinătate în fața machetei paginii, așteptînd să fie corectată și trecută la secția tipar înalt. Stelică a fost un muncitor în adevăratul sens al cuvîntului. Trudea pînă vedea revista gata. A fost un coleg admirabil, un devotat întru calitatea revistei. Părerea de rău după dînsul e prea puțin spus. Stelică lasă un gol sufletesc imposibil de umplut”.
Carmen Mihalache, redactor șef al revistei Ateneu: „Stelian Nanianu a fost un om de presă împătimit, total dăruit, hărăzit acestei profesii în care credea cu ardoare. Stelică, sau Poluș, era generos, hîtru, o prezență plină de spirit, care ne va lipsi mult. El știa să înțeleagă, să destindă o atmosferă în care lucra cu plăcere. A mîncat presă pe pîine, după cum îmi mărturisea într-un interviu, a fost pasionat de tot ceea ce însemna omenesc, de adevăr și de dreptate, un profesionist de calibru, exigent, mereu în stare de veghe, urmărind lucrul bine făcut. Fără el sîntem mai săraci”.
Viorel Savin, directorul Bibliotecii Județene „C. Studza”: „Stelian Nanianu a fost un ziarist adevărat. I-a învățat pe foarte mulți meserie. În caseta redacțională a revistei „Ateneu” a fost primul care a apărut alături de Radu Cîrneci. Tot ce a fost cultură în județul Bacău și-a legat destinul de marea pricepere a lui Stelian Nanianu. După 22 decembrie 1989, marea majoritate a publicațiilor l-au avut consultant. S-a risipit foarte mult. De aceea nu are operă. Singurul lucru care l-am putut face imediat, după ce a fost scos de la „Ateneu”, a fost să-l chem la Bibliotecă și să-i cer să redacteze o istorie a presei băcăuane. A început lucrul în această întreprindere absolut necesară, a cules întregul volum de informații, dar boala i s-a agravat și nu a ajuns să facă redactarea finală. Totuși, ca efortul lui să nu se fi consumat în gol am cerut colegilor mei Florin Radu, Cornelia Codreanu și Lucia Stoicescu să culeagă fișele, pe care le-am listat și le-am dat la legătorie, să fie legate în două volume intitulate, cu acordul lui, «O istorie neconvențională a publicisticii băcăuane». Ele se găsesc înregistrate în inventarul Bibliotecii „C. Sturdza” și au fost puse la dispoziția publicului, pentru că informațiile de acolo sînt rare și extrem de prețioase. Prin aceste cărți Stelian Nanianu rămîne în memoria noastră și ne va fi în continuare de folos”.
Scriitorul Constantin Călin: „Am scris despre Stelian Nanianu acum trei săptămîni și voi mai scrie. A fost un profesionist dintre cei mai apreciați în domeniul reportajului. Astăzi nu se poate înțelege munca lui. Era un alt gen de muncă, care însemna mîini murdare, să stai în plumb și să suporți toate mofturile tipografului. Avea sensibilitate și capacitatea de a cunoaște specificul textului, fiind o persoană foarte atentă la toate detaliile”. (C. GHERASIM)
Lasă un răspuns