~2 min lectură 0 comentarii

Părintele Autocefaliei, pomenit la biserica “Buna Vestire” din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău


Patriot și corifeu al Unirii Principatelor, ctitor și susținător al unor importante așezăminte social-filantropice în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, unul dintre cei importanți ierarhi din istoria Bisericii Ortodoxe Române, episcopul Melchisedec Ștefănescu, a fost pomenit duminică, 17 februarie, la biserica “Buna Vestire” din municipiul Bacău, în cadrul unei slujbe oficiate de PS Episcop Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoți și diaconi. Locașul de cult situate în cartierul Bistrița Lac pe care “părintele Autocefaliei”, cum este denumiet Melchisedec Ștefănescu, l-a sfințit în urmă cu 131 de ani, respectiv în anul 1882, s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea credincioșilor care au ținut să participe la acest eveniment deosebit pentru orașul de pe malul Bistriței.

În cuvântul rostit cu această ocazie, pe lângă semnificația textului evanghelic din duminica a 17-a după Rusalii, ierarhul de la Roman a vorbit și despre personalitatea lui Melchisedec Ștefănescu, printre altele și membru al Academiei Române, cel care prin activitatea sa a reușit să ridice eparhia Romanului și Bacăului în rândul celor mai relevante din cuprinsul Patriarhiei noastre. De altfel, începând din anul 2000, atât la Roman, cât și la Bacău, prin implicare directă a PSEpiscop Ioachim, au fost organizate mai multe manifestări cultural-religioase, care au avut drept scop evocarea personalității marcante a acestui ierarh, „pe care l-am putea numi între cei mai importanți episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor”, după cum a menționat Preasfinția Sa.În ultimii ani, la editura „Filocalia” a Eparhiei Romanului și Bacăului au fost (re)editate mai multe opere aparținând eruditului episcop din veacul al XIX-lea, seria acestora continând și în acest an.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.